„Nu m-am angajat legal, dar stăteam 17 ore pe zi acolo. Părinţii mei nu erau neapărat de acord, dar m-au lăsat în pace, pentru că ştiau că asta e ceea ce vreau să fac. Trebuia să fac curat în toată bucătăria, trebuia să asigur legumele pentru tot restaurantul, eu ţineam toate garniturile şi, în afară de asta, gafam, pentru că eram copil, şi mă băteau bucătarii de nu ştiam de mine.
Şi am tras. Noroc cu patisera, aveam o cofetăreasă foarte bună. Şi plângeam de multe ori, pentru că mă terminau chestiile astea, plângeam pe umărul ei pentru că avea copii de vârsta mea. Şi ea îmi zicea: Dacă fiu-meu ar trebui să se angajeze în bucătărie şi să treacă prin ce treci tu, nu l-aş mai lăsa”, îşi aminteşte Florin Dumitrescu.
Au gătit pentru vedete, dar acasă fug de cratiţă
Între timp, a uitat şi de ce s-a angajat şi nu a mai ajuns ani buni la mare. A ajuns însă să lucreze, de-a lungul carierei lui, în 26 de restaurante din România şi din Italia.
„În Italia am fost respectat pentru meseria mea. La un moment dat am ajuns şef de restaurant şi, până să ajung la serviciu, trebuia să-mi beau cafeaua în cel puţin 6 cafenele din oraş, toată lumea mă invita”.
Totuşi, viaţa de bucătar nu este tot timpul roză şi de acaesta s-a convins pe propria-i piele. „Lucram în Italia într-un restaurant unde făceam singur 800 de porţii de paste: 400 pe prânz, 400 pe cină. Am plecat de acolo şi am ajuns într-un hotel unde doar eu şi şeful bucătar făceam mese pentru 250 de persoane. Totul ţine de matematică şi planificare”, povesteşte bucătarul pentru Gândul.info, care, în ciuda tuturor bunătăţilor pe care le prepară, nu este deloc răsfăţat din punct de vedere culinar.
Citeşte şi: Florin Dumitrescu de la MasterChef: „Nu accept femeia în bucătărie”