De profesie psiholog, ea este specialistă în terapie psiho-sexuala şi de cuplu, tratând cu succes, printre altele, tulburări în sfera sexualităţii, precum
frigiditatea, absenţa totală a orgasmului la femei, vaginism, impotenţa, ejaculare întârziată sau prematură. Fosta consoartă a ”Bursucului” este practicant activ de Tao (arta taoistă a iubirii) şi are certificat de instructor de Yoga. „Alte soţii de fotbalişti şi-au făcut saloane de frumuseţe, magazine cu haine, dar eu am fost pasionată de psihologie”, a dezvăluit Dana.

Şi-a înşelat soţul cu Radu Niculescu!
Fostul jucător al lui Chelsea a fost căsătorit cu Dana timp de 11 ani, dar în 2003, soţia a decis să divorţeze, dezvăluind ulterior că a avut o aventură de trei ani de zile cu fotbalistul Radu Niculescu (ex- Steaua, FC Naţional, Galatasaray). ”Când m-am despărţit sufleteşte de Dan, a apărut Radu, care mă urma efectiv ca un căţeluş. Mă aştepta cu buchete de câte 100 de trandafiri şi îmi vorbea irezistibil la telefon. M-am simţit frustrată să renunţ la dorinţele mele pentru a-l urma peste tot pe Dan. Nu am mai putut să îl fac fericit. Am văzut despărţirea ca pe o echilibrare, ca o împăcare cu sine”, mărturisea aceasta. Cei doi au împreună două fete, Rebecca (18 ani) şi Chelsea (14 ani). În 2007, ”Bursucul” s-a căsătorit cu Adriana, naşii lor fiind Luminiţa şi Gică Popescu. Din a doua căsătorie, Dan mai are o fetiţă, Jennifer Anne Marie (3 ani).
Dana l-a dat în judecată pe Dan
La începutul lunii martie 2012, Dana l-a dat în judecată pe fostul soţ, fiind nemulţumită de faptul că tehnicianul le-ar plăti prea puţin pensie alimentară celor două fiice, în contextul în care leafa sa din Rusia s-a mărit la 2 milioane de euro anual. În 2003, atunci când a divorţat, judecătorii l-au obligat pe Dan Petrescu să plătească celor două copile 3.000 de dolari lunar pensie de întreţinere, până la majorat.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Pentru prima dată, JD Vance, vicepreședintele SUA, care l-a susținut indirect pe Călin Georgescu, a transmis un mesaj în limba română care a stârnit revoltă: „Nu nu sunt în acord cu...”
Viva.ro
Pentru prima dată, JD Vance, vicepreședintele SUA, care l-a susținut indirect pe Călin Georgescu, a transmis un mesaj în limba română care a stârnit revoltă: „Nu nu sunt în acord cu...”
Irina Columbeanu a intrat la o facultate grea! Ce va studia fiica Monicăi și a lui Irinel. E pe cai mari în America: ziarele scriu despre ea!
Libertateapentrufemei.ro
Irina Columbeanu a intrat la o facultate grea! Ce va studia fiica Monicăi și a lui Irinel. E pe cai mari în America: ziarele scriu despre ea!
IT-iștii români, panicați de căutarea unui nou job după concediere: „Îmi iau salopetă, bocanci și mă fac zugrav”
Adevarul.ro
IT-iștii români, panicați de căutarea unui nou job după concediere: „Îmi iau salopetă, bocanci și mă fac zugrav”
Celebrul actor a devenit TATĂ pentru a doua oară! PRIMELE declarații după ce a dezvăluit că s-a născut fetița lui: "Un bebeluș de nota 10."
Elle.ro
Celebrul actor a devenit TATĂ pentru a doua oară! PRIMELE declarații după ce a dezvăluit că s-a născut fetița lui: "Un bebeluș de nota 10."
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Cuplu de americani, în căutarea "visului european". Ce i-a şocat cel mai tare când s-au mutat: "N-a fost deloc ușor"
Observatornews.ro
Cuplu de americani, în căutarea "visului european". Ce i-a şocat cel mai tare când s-au mutat: "N-a fost deloc ușor"
Horoscop 2 mai 2025. Săgetătorii au în față o zi care poate semăna cu o pauză binemeritată, după un efort intens
HOROSCOP
Horoscop 2 mai 2025. Săgetătorii au în față o zi care poate semăna cu o pauză binemeritată, după un efort intens

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI