„Am căutat-o tot mai des în ultima vreme pentru că am văzut că nu mai avea activitate pe Facebook și nu înțelegeam de ce. Aveam un proiect. Am tot sunat-o și nu mi-a răspuns. Nu mă așteptam la așa ceva. În general nu te poți gândi că un om drag și atât de tânăr poate fi într-o stare atât de gravă. Este incredibil! Este un om excepțional. Eram foarte mândră de ea, eu și toți ceilalți prieteni. Am crezut că este plecată undeva cu vreo bursă și de aceea nu răspunde la telefon. Ea a câștigat o mulțime de burse, a fost un elev eminent. Acum am aflat de la tatăl ei că este foarte grav. Vom încerca să facem tot ce putem pentru ea”, a declarat Dana Rogoz în cadrul emisiunii Poveștiri Adevărate de la Acasă Tv.
Mica, în stare gravă la Fundeni
Medicul Irinel Popescu, specialist în Hepatologie la spitalul Fundeni, unde este internată Michaela Niculescu, a declarat pentru Libertatea că tânăra de 31 de ani se află în stare foarte gravă. „Pacienta are ciroză în stare avansată şi nu se mai pune problema unui transplant”, ne-a spus doctorul.
Mica a făcut parte din echipa magicianului Marian Rîlea timp de 13 ani, începând cu 1991. Ulterior, blonda a studiat la Oxford şi Viena şi a lucrat ca redactor, producător TV, iar mai apoi ca lector universitar.
În timpul liber, Mica îşi urmează pasiunea, blonda cântând uneori live, într-un club din Bucureşti. Mai mult, se zvonea că tânăra ar dori să-şi înfiinţeze chiar o formaţie. Din păcate, în aceste zile, Michaela Niculescu se zbate între viaţă şi moarte la spitalul Fundeni din Capitală.