Aşa că m-am internat. Destul de panicată şi simţindu-mă oribil. Am stat singură, într-un salon ok şi curăţ, aveam la dispoziţie sonerie dacă am nevoie de asistentă, deşi în sinea mea m-am rugat să nu fie nevoie. A venit Ducu, alb la faţă şi panicat, mi-a adus pijama, halat şi cam tot ce-i trebuie cuiva într-un spital. Şi, au început analizele: recoltat sânge, perfuzii, RMN, electroencefalogramă, EKG.
Suferă de migrene de 3 ani
Au venit rezultatele. Toate bune. Nu aveam nici anevrism, nici tumoare pe creier, analizele de sânge au ieşit bune… Ce să fie? Mă bănuiau de meningită. Au vrut să îmi facă şi puncţie. Am crezut că leşin, dar doamnele doctor au decis, să mai îmi dea medicamente pe parcursul nopţii şi, dacă până a doua zi nu era nici o îmbunătăţire urma să fac această intervenţie”, a scris Diana pe blogul personal, precizând că a doua zi s-a simțit mult mai bine și a plecat acasă.
„A fost o migrenă foarte puternică. Eu am mai avut migrene, dar așa, niciodată. Mi s-a dat o rețetă pe care trebuie să o urmez timp de 5 zile și trebuie să fiu atentă în următoarele 2 luni, dacă se îndesesc aparițiile migrenelor. Atunci voi urma un tratament de prevenire, despre care nici nu știam că există, deși sufăr de asta de 3 ani de zile”, a adăugat vedeta.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Ce spunea Gabriel Cotabiță înainte să moară: ”N-am ce să regret, pentru că, dacă aș regreta ceva, l-aș mânia pe Dumnezeu”
Viva.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani
Libertateapentrufemei.ro
Fetele Danei Budeanu au împlinit 20 de ani. Gemenele Maria și Dana sunt leite mama lor. Emoționant ce a povestit Dana Budeanu despre ele
FANATIK.RO
Exit Poll, ora 08.10 – Alegeri Prezidențiale 2024, turul 1. Rezultate surpriză în numărătoarea CURS, AVANGARDE și CIRA
GSP.RO
Totul despre testosteron: rol, mituri și cum putem să îl menținem într-un nivel optim și sănătos: „Tot mai mulți bărbați vin și îmi cer cure pentru creșterea testosteronului”
Elle.ro
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Unica.ro
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Financiarul.ro
Cum va arăta Moș Crăciun în 2050? Inteligența Artificială prezice cum ar putea arăta Moș Crăciun în 2050
Observatornews.ro
Viața lui Gabriel Cotabiță. A sfidat moartea în 2015 când a stat în comă 3 săptămâni. Apropiații credeau că va face la fel și acum: "Își dorește să trăiască"
HOROSCOP
Horoscop 24 noiembrie 2024. Săgetătorilor li se acordă o atenție specială, poate chiar fără să fie conștienți de asta, din partea unui întreg grup