1. În cursul anului 2010, ministrul Udrea Elena Gabriela a primit în mod indirect, pentru sine și pentru altul, prin intermediul lui Lungu Ștefan, foloase materiale de la Gardean Adrian și Gardean Miron, pentru a asigura finanțarea la timp a unor contracte de lucrări încheiate de S.C. Termogaz Company S.A. cu mai multe unități administrativ teritoriale în cadrul programului „Schi pentru România”.
La datele de 24.08.010 și 20.12.2010, mituitorii au dispus transferul sumei totale de 695.367,06 lei în patrimoniul unei societăți controlate de inculpatul Lungu Ștefan, prin intermediul mai multor contracte fictive de achiziție. Suma menționată reprezintă 10% din valoarea plăților efectuate de minister către UAT Cavnic și UAT Borsec în contul lucrărilor efectuate de S.C. Termogaz Company S.A.
Din probele cauzei a rezultat că Udrea Elena Gabriela cunoștea împrejurările esențiale referitoare la remiterea sumelor de bani, iar Lungu Ștefan a folosit o parte din banii astfel obținuți, la cererea ministrului, pentru plata unor servicii de publicitate și de monitorizare a mediului online de care au beneficiat inculpata și Organizația București a unui partid.

2. În perioada 2010 – 2011, ministrul Udrea Elena Gabriela, împreună cu Topoliceanu Ana-Maria, directorul Companiei Naționale de Investiții, au primit o sumă de aproximativ 300.000 lei de la Botoroagă Dragoș Marius, administratorul S.C. Consmin S.A. pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de societatea menționată în baza contractelor încheiate cu Compania Națională de Investiții.
Astfel, după ce Compania Națională de Investiții realiza plățile către S.C. Consmin S.A. pentru lucrările efectuate, Botoroagă Dragoș Marius dispunea transferul a 10% din suma încasată către societatea controlată de Lungu Ștefan, S.C. Last Time Studio S.R.L., în baza unor contracte de consultanță fictive. În acest mod, s-au realizat 5 plăți, în valoare totală de 335.486 lei.
La rândul său, Lungu Ștefan dădea banii primiți lui Breazu Liberiu Tudor, persoană apropiată atât de Udrea Elena Gabriela, cât și de Topoliceanu Ana Maria. Plățile se realizau fie în numerar, fie prin intermediul societății S.C. Ekaton Consulting S.R.L. administrată de Breazu Liberiu Tudor, în baza altor contracte fictive de consultanță. În acest mod, s-au realizat 4 transferuri bancare în valoare totală de 209.762 lei și o plată în numerar de aproximativ 90.000 lei.
O parte din aceste sume au fost înmânate în numerar lui Topoliceanu Ana Maria, care le-a predat la rândul său lui Udrea Elena Gabriela. Diferența a fost folosită de Breazu Liberiu Tudor și Topoliceanu Ana Maria pentru a plăti diferite cheltuieli ale inculpatei Udrea Elena Gabriela sau ale organizației București a unui partid.

Mizele partidelor la primul tur al prezidențialelor. PNL, între deschiderea șampaniei și noaptea cuțitelor lungi
Recomandări
Mizele partidelor la primul tur al prezidențialelor. PNL, între deschiderea șampaniei și noaptea cuțitelor lungi

3. În cursul anului 2011, inculpata Udrea Elena Gabriela a cerut și a primit de la inculpatul Gardean Adrian, direct și indirect, foloase materiale în valoare de 10% din plățile efectuate de minister pentru contractele de lucrări încheiate de S.C. Termogaz Company S.A. și S.C. Kranz Eurocenter S.R.L., în schimbul garanției că finanțările vor fi aprobate la timp.
Astfel, la data de 7 februarie 2011, Udrea Elena Gabriela i-a cerut lui Gardean Adrian ca din sumele primite de la minister să facă mai multe „sponsorizări”, transmițându-i că trebuie să discute detaliile cu Nastasia Gheorghe, secretarul general al ministerului. Ulterior, Udrea Elena Gabriela i-a cerut lui Nastasia Gheorghe să îi comunice lui Gardean Adrian că suma solicitată este în cuantum de 10% din valoarea plăților efectuate și care urmau să fie efectuate în cursul anului 2011.
Urmare acestei solicitări, în vara anului 2011, Gardean Adrian a înmânat 200.000 euro lui Lungu Ștefan, care i-a predat lui Nastasia Gheorghe, însă banii au fost restituiți de acesta după o zi, invocând riscul ca fapta să fie denunțată organelor de urmărire penală.
În data de 06.10.2011 Gardean Adrian a remis suma de 900.000 euro în numerar lui Nastasia Gheorghe, în contul încasărilor care urmau să fie realizate de S.C. Termogaz Company S.A. și de S.C. Kranz Eurocenter S.R.L. din fondurile Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului.
Cu același prilej, Nastasia Gheorghe i-a transmis lui Gardean Adrian, la cererea lui Udrea Elena Gabriela, că suma remisă nu acoperea procentajul solicitat de ministru, având în vedere valoarea totală a plăților care urmau să fie efectuate către cele două societăți, iar pentru diferență i-a cerut virarea sumei de 3.000.000 lei în conturile unei societăți controlate de Obreja Rudel.
Suma de 900.000 euro a fost predată de Nastasia Gheorghe ministrului Udrea Elena Gabriela, iar diferența de 3.000.000 lei a fost transferată de S.C. Termogaz Company S.A. în contul S.C. Europlus Computers S.R.L. la data de 28.12.2011, în baza unui contract fictiv de publicitate.

Elena Lasconi și George Simion, umăr la umăr în turul 2 la alegerile prezidențiale, susține un nou sondaj USR. Pe ce loc este Nicolae Ciucă
Recomandări
Elena Lasconi și George Simion, umăr la umăr în turul 2 la alegerile prezidențiale, susține un nou sondaj USR. Pe ce loc este Nicolae Ciucă

4. La data de 24.06.2011 s-a încheiat un contract de servicii, atribuit prin negocierea fără publicarea unui anunț de participare, între Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și S.C. Europlus Computers S.R.L., având ca obiect prestarea serviciilor de promovare a României în cadrul evenimentelor desfășurate cu ocazia organizării Galei Internaționale de Box profesionist de către Federația Română de Box.
În baza acestui contract, prin ordinul de plată nr. 9/01.02.2012, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a efectuat plata serviciilor de promovare în valoare de 8.116.800 lei.
Fondurile publice au fost utilizate într-o modalitate interzisă de lege, respectiv pentru finanțarea unui eveniment sportiv organizat de către o societate comercială, iar suma achitată în baza contractului constituie în întregime un prejudiciu produs în patrimoniul ministerului. Prin încheierea contractului s-a urmărit în realitate asigurarea fondurilor necesare organizării galei de box menționate, iar achiziția de servicii de publicitate a reprezentat doar o justificare formală, pentru care nu exista o nevoie reală a ministerului, cu unicul scop de a da o aparență de legalitate contractului.
Mai mult, contractul a fost atribuit cu încălcarea procedurilor legale de achiziție publică și au fost achiziționate servicii care nu se regăsesc printre categoriile de cheltuieli eligibile pentru programele cu finanțare europeană.
Aceste împrejurări atrag refuzul de decontare a sumelor de către autoritatea de management a fondurilor europene, astfel încât, din cauza modului defectuos în care funcționarii și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu, sumele care ar fi trebuit rambursate din fonduri europene au fost suportate integral de către bugetul de stat.
Pe parcursul urmăririi penale a rezultat că cea mai importantă contribuție la săvârșirea acestor fapte și la producerea rezultatului aparține inculpatei Udrea Elena Gabriela, care a luat decizia organizării galei în urma unor discuții informale cu Obreja Rudel, a determinat adoptarea actelor normative care au creat cadrul finanțării evenimentului, a cerut în mod repetat funcționarilor din subordine să se întâlnească cu Obreja Rudel pentru a identifica soluții pentru încheierea contractului și a participat nemijlocit la stabilirea bugetului care urma să fie alocat de către MDRT în afara cadrului reglementat de procedura achizițiilor publice.
De asemenea, a rezultat că Udrea Elena cunoștea împrejurările esențiale ale cauzei și a acceptat posibilitatea producerii rezultatului, având în vedere că îi fuseseră aduse la cunoștință în mai multe rânduri impedimentele legale și că a participat sau a determinat încălcarea regulilor de încheiere a contractelor de achiziție publică reglementate de O.U.G. nr. 34/2006.
Totodată, faptele au produs un folos necuvenit lui Obreja Rudel, care a beneficiat de fonduri publice pentru organizarea unui eveniment comercial ale cărui venituri i-au revenit în mod exclusiv.
Faptele descrise anterior au determinat întocmirea cererii de finanțare nr. BI/1/5/5.3/A/697, înregistrată la Organismul Intermediar pentru Turism (OIT), prin care MDRT solicita asistență financiară nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), în vederea finanțării proiectului „Promovarea brandului turistic al României”, prin Programul Operațional Regional 2007-2013 (POR 2007-2013).
Cererea cuprinde declarații inexacte, în condițiile în care, așa cum arătat anterior, scopul utilizării fondurilor a fost în realitate organizarea unei gale de box care nu se regăsea printre categoriile de cheltuieli eligibile, iar organizatorul nu era Federația Română de Box, împrejurări cunoscute de reprezentanții ministerului.
Rezultatul nu s-a produs, iar fondurile europene nu au fost fraudate, deoarece Autoritatea de Management a suspendat soluționarea cererii de rambursare ca urmare a sesizării organelor de urmărire penală.

Moscova a explicat cum i-a avertizat pe americani cu 30 de minute înainte că vor ataca Ucraina cu o rachetă Oreșnik: „Au înțeles declarația președintelui rus”
Recomandări
Moscova a explicat cum i-a avertizat pe americani cu 30 de minute înainte că vor ataca Ucraina cu o rachetă Oreșnik: „Au înțeles declarația președintelui rus”

5. În cursul anului 2011, Ariton Ion i-a determinat pe reprezentanții a 10 companii de stat aflate în subordinea sa (Hidroelectrica S.A., Transelectrica S.A., Nuclearelectrica S.A., S.N.T.G.N. Transgaz S.A., Complexul Energetic Turceni S.A., Complexul Energetic Rovinari S.A., S.N.G.N. Romgaz S.A., Oil Terminal S.A., IAR S.A. și Societatea Națională a Apelor Minerale S.A.) să sponsorizeze organizarea galei internaționale de box profesionist în cadrul căreia a evoluat sportivul Lucian Bute.
În condițiile în care evenimentul era organizat de societatea comercială cu capital privat S.C. EUROPLUS COMPUTERS S.R.L., care a fost și beneficiarul real al sumelor, sponsorizarea galei de box era interzisă de Legea nr. 32/1994. Astfel, potrivit art. 3 alin. 2 din actul normativ menționat, societățile comerciale cu capital majoritar de stat nu pot efectua activități de sponsorizare având ca beneficiari societăți comerciale cu capital privat.
În acest context, atribuțiile de serviciu ale funcționarilor care au încheiat contractele de sponsorizare au fost exercitate în mod defectuos, iar suma totală de 1.742.830 lei care a făcut obiectul sponsorizărilor constituie prejudiciu pentru companiile menționate.
Din probele administrate a rezultat că sponsorizările nu s-ar fi încheiat în lipsa intervenției ministrului, iar sumele ar fi rămas în patrimoniul companiilor cu capital majoritar de stat.
Totodată, suma are natura unui folos nejustificat obținut de Obreja Rudel, în condițiile în care sponsorizarea evenimentului era interzisă de lege. Fondurile obținute au fost folosite pentru plata cheltuielilor de organizare, în condițiile în care unicul beneficiar al veniturilor galei a fost societatea S.C. Europlus Computers S.R.L., de unde au fost transferate în patrimoniul administratorului Obreja Rudel.
Pentru a determina reprezentanții companiilor să adopte conduita menționată anterior, Ariton Ion și-a folosit autoritatea și influența derivată din funcțiile de ministru al Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, senator și președinte al filialei județene Sibiu a unui partid politic.
Prin folosirea autorității și influenței, Ariton Ion a urmărit transferul nelegal al sumei de 1.742.830 lei în patrimoniul S.C. Europlus Computers S.R.L.

6. În perioada octombrie 2011 – august 2012, Obreja Rudel a realizat demersuri pentru a obține înscrisuri emise de societățile tip fantomă SC Biovros SRL și SC Egeo Pro Market SRL care atestau efectuarea de cheltuieli fictive de publicitate și consultanță, documente pe care le-a înregistrat ulterior în contabilitatea S.C. Europlus Computers S.R.L.
În acest mod, s-a urmărit diminuarea obligațiile de plată la buget în contul taxei pe valoare adăugată încasate și a profitului obținut în urma Galei Bute și a tranzacțiilor fictive încheiate cu Termogaz Company și a fost prejudiciat bugetul de stat cu suma totală de 737.507 lei.
Sumele obținute prin tranzacțiile încheiate cu Biovros S.R.L. au fost retrase în numerar de persoanele care controlau în fapt firmele fantomă în vara anului 2012 și au fost restituite lui Obreja Rudel, fiind astfel ascunsă originea ilicită a acestora.

În cauză, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpaților Udrea Elena Gabriela, Ariton Ion, Obreja Rudel, Resmeriță Cornel, Condoiu Cristofor Alin, Gardean Adrian, Gărdean Miron Dorel și Lupulescu Miron.

Procurorii anticorupție au dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor față de inculpații Resmeriță Cornel și Condoiu Cristofor Alin pentru infracțiunile de abuz în serviciu și față de inculpații Gardean Adrian, Gardean Miron Dorel și Lupulescu Miron pentru infracțiunile de dare de mită și instigare la abuz în serviciu.
De asemenea, pentru infracțiunile de spălare a banilor și folosirea influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite, reținute în sarcina inculpatei Udrea Elena Gabriela, cauza a fost disjunsă și continuă cercetările.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Putin a dat un ordin de o „importanţă vitală” pentru Rusia în faţa „noilor ameninţări în creştere”. Anunțul președintelui rus
Știrileprotv.ro
Putin a dat un ordin de o „importanţă vitală” pentru Rusia în faţa „noilor ameninţări în creştere”. Anunțul președintelui rus
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani
Viva.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani
Fetele Danei Budeanu au împlinit 20 de ani. Gemenele Maria și Dana sunt leite mama lor. Emoționant ce a povestit Dana Budeanu despre ele
Libertateapentrufemei.ro
Fetele Danei Budeanu au împlinit 20 de ani. Gemenele Maria și Dana sunt leite mama lor. Emoționant ce a povestit Dana Budeanu despre ele
Gemenele Timofte anunță horoscopul pentru 2025. Ce ne rezervă anul în funcție de cifra destinului
FANATIK.RO
Gemenele Timofte anunță horoscopul pentru 2025. Ce ne rezervă anul în funcție de cifra destinului
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS: „Suntem în permanent contact!”
GSP.RO
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS: „Suntem în permanent contact!”
Pepe, declarații emoționante despre soția lui, Yasmine, și cum i s-a schimbat viața de când au devenit un cuplu: „Dacă nu ar fi fost ea, nu știu cum m-aș fi descurcat...”
Elle.ro
Pepe, declarații emoționante despre soția lui, Yasmine, și cum i s-a schimbat viața de când au devenit un cuplu: „Dacă nu ar fi fost ea, nu știu cum m-aș fi descurcat...”
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Luptătorul MMA Conor McGregor a violat o femeie într-un hotel din Dublin, decide un juriu într-un proces civil
Financiarul.ro
Luptătorul MMA Conor McGregor a violat o femeie într-un hotel din Dublin, decide un juriu într-un proces civil
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Observatornews.ro
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Horoscop 22 noiembrie 2024. Peștii se bucură de simpatia unor persoane speciale și caută să-și amplifice aprecierea față de propria persoană
HOROSCOP
Horoscop 22 noiembrie 2024. Peștii se bucură de simpatia unor persoane speciale și caută să-și amplifice aprecierea față de propria persoană

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI