În 6 august, Curtea a transmis o erată, cerând Monitorului Oficial să îndrepte o „eroarea materială” apărută în decizia pe care o luase în 2 august, respectiv completarea textului cu un paragraf care la redactare ar fi fost omis.
Potrivit deciziei de vineri, 3 august, cetăţenii români stabiliţi în străinătate, care votează pe listele suplimentare, nu se regăsesc pe listele electorale permanente. Controversata ERATĂ apărută luni seara la Guvern şi publicată marţi în Monitorul Oficial spune că, dimpotrivă, cetăţenii români stabiliţi în străinătate sunt pe listele electorale permanente.
Judecătorul Curţii Constituţionale Acsinte Gaspar a declarat vineri, 10 august, că nu a fost consultat privind erata publicată în Monitorul Oficial în 7 august şi că a cerut convocarea plenului Curţii „pentru a clarifia unele lucruri”. Asta la o scurt timp după ce judecătorul CCR Ion Predescu declara că a aflat de erată de la televizor, că erata ar fi trebuit aprobată în prezenţa tuturor celor 9 judecători, pentru că altfel nu este legală. O poziţie similară a exprimat şi judecătorul constituţional Tudorel Toader, care mai spunea că a avut o discuţie cu preşedintele CCR, Augustin Zegrean, căruia i-a solicitat convocarea plenului.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro