Călin Goia, solistul trupei Voltaj, care a câştigat finala selecţiei naţionale Eurovision, desfăşurată duminică seară, la Craiova, a declarat, la o conferinţă de presă, că deja membrii formaţiei se gândesc cum să ajungă „mai sus de locul doi” la Eurovision Song Contest 2015, de la Viena.
„Suntem emoţionaţi şi foarte bucuroşi. Suntem convinşi că, la ce concurenţă a fost, atuul câştigător a fost mesajul nostru şi românii au dorit să ducă acest mesaj la Viena şi să-l aducă în faţa Europei. Le mulţumim celor care ne-au votat, mulţumim juriului pentru încrederea pe care ne-a acordat-o. Să ai 24 de puncte din tot atâtea e foarte onorant. (…) Deja ne facem planuri şi ne gândim cum să facem încât să ajungem cât mai sus. Dacă se poate mai sus de locul doi (făcând referire la o piesă a formaţiei care are acest titlu, n.r.). Asta e marea noastră dorinţă”, a declarat Călin Goia, solistul trupei, la începutul conferinţei de presă.
Acesta a spus şi că trupa are pregătită şi varianta în limba engleză a piesei şi urmează să se sfătuiască cu cei care au mai multă experienţă în ceea ce priveşte concursul Eurovision pentru a hotărî cum se vor prezenta la Viena: cu piesa în engleză, cu cea în română sau cu o combinaţie între cele două limbi.
Citește și:
Recomandări
Misterul avionului prăbușit la Vișina, Dâmbovița, pe 28 decembrie 1989. La bordul cursei speciale se aflau un jurnalist englez și 14 casete video filmate în timpul Revoluției