Potrivit Realitatea TV, incidentul s-a petrecut în spatele şcolii, unde trei copii au mers să se joace, iar la un moment dat o placă din beton cu care era acoperită fosa septică a cedat, iar copiii au căzut.
„Trei minore de la şcoala generală din Viişoara se jucau în timpul unei pauze în curtea şcolii, în spatele toaletei elevilor, o zonă în care se aflafosa septică a toaletei, acoperită cu plăci de beton. Când una din ele a păşit pe plăci, placa s-a desprins şi fetiţele au căzut. Din păcate, una din fetiţe a decedat”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa, Ionela Florescu, pentru sursa citată.
Poliţia a declanşat o anchetă în acest caz, pentru a se stabili cine este responsabil de producerea acestui incident. În paralel și Inspectoratul școlar a demarat o anchetă, profesoara copiilor, care este și directoarea școlii, va trebui să explice circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Sursă foto: Mariusbuga.ro
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Viva.ro
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Libertateapentrufemei.ro
Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
FANATIK.RO
Horoscop zilnic pentru luni, 15 decembrie 2024. Gemenii primesc o lecție
Elle.ro
Romina Gingașu, apariție glam într-o ținută stylish cu sacou masculin și cizme lungi din piele. Soția miliardarului Piero Ferrari a atras toate privirile. FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Observatornews.ro
Minune înainte de Crăciun. Băieţelul de 10 ani care a stat minute în şir sub apă, la Aquapark Oradea, şi-a revenit din comă
HOROSCOP
Horoscop 16 decembrie 2024. Berbecii sunt tentați să regleze tot ce intră în sfera lor și au o responsabilitate față de tot ce îi înconjoară