Bărbatul care susține că este copilul din flori al regretatului regizor Sergiu Nicolaescu se numește Vasile Rotaru, are 32 de ani și este născut pe 1 aprilie 1980.
Bărbatul spune că știa de la mama sa că tatăl său este o persoană foarte cunoscută în România, dar a aflat mai târziu că acesta este Sergiu Nicolaescu. El a adăugat că mama este cea care nu a vrut niciodată să facă publică această informaţie, pentru a aduce prejudicii carierei marelui regizor.
De asemenea, Vasile Rotaru susține că s-a hotărât să facă publică identitatea sa în momentul în care soția regizorului a anunțat că trupul neînsuflețit al lui Sergiu Nicolaescu va fi incinerat. El spune că va aduce probe și martori care vor confirma spusele lui.
NU S-A RESPECTAT NICI O TRADIŢIE CREŞTINEASCĂ! Sergiu Nicolaescu a fost condus pe ultimul drum FĂRĂ LUMÂNĂRI sau COLIVĂ!
Trupul neînsufleţit al lui Sergiu Nicolaescu a fost incinerat sâmbătă, în jurul orei 12.00, la crematoriul Vitan Bârzeşti din Bucureşti, cu onoruri militare, la ceremonia de incinerare participând familia, prietenii şi apropiaţii regizorului, printre care s-a aflat şi fostul preşedinte Ion Iliescu. Se pare că un preot răspotit a ţinut o scurtă cuvântare, care însă nu poate fin considerată o slujbă creştinească.
Cineastul Sergiu Nicolaescu, decedat la vârsta de 82 de ani, a strâns, la capătul unei cariere de peste 40 de ani, o colecţie impresionantă de peste 60 de filme în care a îmbrăcat, pe rând sau, uneori, chiar în acelaşi timp, haina de regizor, scenarist şi actor, cu o abilitate neobişnuită.