Chiar dacă Florin Salam este un cântăreț de manele, el a fost rugat să cânte și la evenimente unde erau prezenți pocăiți, care, potrivit cutumelor, nu ascultă decât muzică religioasă. Cu toate acestea, el a acceptat și a făcut tot posibilul ca melodiile lui să fie potrivită cerințelor.

„Un prieten care între timp s-a pocăit m-a chemat să-i cânt la nuntă, iar eu i-am spus că am melodii despre Dumnezeu și familie, dar nu toate versurile sunt pe tema asta. El mi-a spus că la ce minte am și cu ajutorul lui Dumnezeu voi putea să cânt. Mi-am dat seama atunci că dacă el gândește așa despre mine, trebuie să-i pot cânta omului ce-mi cere”, a povestit Florin Salam în cadrul emisiunii Cancantv de la KanalD.
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Mărturiile părinților care și-au salvat copilul din calea unei mașini care fusese proiectată pe trotuar, lângă ei, în Galați
Știrileprotv.ro
Mărturiile părinților care și-au salvat copilul din calea unei mașini care fusese proiectată pe trotuar, lângă ei, în Galați
De nerecunoscut! Cum arată și cu ce se ocupă Adina Asăvoaiei, ”păpușa de la Glina”, la aproape 18 ani. Este model internațional și s-a schimbat mult, în ultimii ani
Viva.ro

Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milioanar. Cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami!
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milioanar. Cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami!
Cuvintele din limba română care sunt vechi de sute de ani. Au fost moștenite de la daci și unele sunt folosite chiar și azi. Cum vorbeau înaintașii noștri
FANATIK.RO

Soția noului supertransfer al lui Liverpool se mută în Anglia pentru a-i fi alături: „Un nou capitol pentru noi”
GSP.RO

Ce să pui în vinetele pe care le pregătești pentru zacusca de iarnă. Așa o să le albești și o să le schimbi gustul. Este un ingredient secret al marilor bucătari

Val de comentarii după cea mai recentă apariție a Nicoletei Luciu. 'Nu te mai recunosc' Cum arată acum vedeta / FOTO
Unica.ro

Detalii terifiante, după decesul handbalistei Iryna Glibko, campioană a României! "Ficatul era plin de ganglioni". Drama ultimilor ani | EXCLUSIV
Orangesport.ro

Cea mai mare pensie din România după recalculare. Cum a ajuns să primească zeci de mii de euro deşi a muncit doar 18 ani
Observatornews.ro
Cea mai mare pensie din România după recalculare. Cum a ajuns să primească zeci de mii de euro deşi a muncit doar 18 ani
Horoscop 31 august 2024. Capricornii se inspiră de la orice persoană care este capabilă să-și coordoneze singură viața, sub toate aspectele ei
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI