Fotograful Cristian Movilă şi regizorul şi producătorul Tudor Giurgiu dezvoltă împreună un proiect de lung-metraj care redă pas cu pas afacerea palpitantă care a dus la posibila dispariţie prin ardere a unor opere de artă a căror valoare depăşeşte, conform experţilor, 18 milioane de euro, devenind astfel unul dintre cele mai mediatizate furturi de opere de artă pe plan mondial.
Subiectul a ajuns deja în paginile principalelor ziare şi televiziuni străine, cum ar fi: New York Times, The Guardian, Huffington Post, BBC, CNN, Le Figaro, Le Point, Der Spiegel. Ediţia tipărită de simbata 27.07.2013 a cotidianului New York Times are pe copertă articolul lui Andrew Higgins, A Trail of Masterpieces and a Web of Lies, Leading to Anguish, ilustrat cu fotografiile lui Cristian Movilă. Articolul descrie derularea evenimentelor principale din „jaful secolului”, într-o manieră alertă, cinematografică, prezentînd principalii eroi implicaţi în acest caz, precum şi satul Carcaliu (jud. Brăila), care a devenit background principal al acţiunii, din momentul în care Olga Dogaru, mama unuia dintre suspecţi, a declarat că a ars tablourile într-o sobă.
Echipa condusă de Cristian Movilă şi Tudor Giurgiu este în plină documentare, i-a intervievat deja pe cei implicaţi în jaf şi lucrează în paralel la realizarea scenariului.
Cristian Movilă: „Subiectul mi se pare că are un potenţial extraordinar iar vizitele făcute la Carcaliu, discuţiile cu cei implicaţi, ambianţa specială din sat, toate acestea m-au convins că există material pentru un film absolut special. L-am contactat pe Tudor, un vechi prieten şi colaborator, şi sunt convins că împreună vom putea aduce această poveste pe marele ecran. Dincolo de povestea aproape fantezistă, dar atât de reală, ce mă fascinează la întregul caz e că devine un argument foarte prezent intr-o discuție care durează de secole. Care e valoarea operei artistice și cât de mult variază ea funcţie de publicul care o apreciază. Am văzut cu toții tablourile, opere inestimabile valorînd milioane de euro, dar cât valorează de fapt un Picasso in mâna unei mame care crede că își ajută fiul?”
Tudor Giurgiu: „Deja am primit propuneri de colaborare din partea unor producători din Marea Britanie, Olanda şi Statele Unite. Subiectul vinde de la sine, este un excelent pretext pentru un film de acţiune diferit de majoritatea filmelor de gen. Viteza cu care s-a produs furtul, psihologia şi motivaţiile autorilor jafului, faptul că provin dintr-o comunitate de lipoveni izolată, care trăieşte într-un sat locuit preponderent de vîrstnici, sunt elemente care vor da o culoare specifică unei poveşti cu iz universal. Evaluăm posibilitatea realizării filmului în limba engleză, cu o distribuţie internaţională, în care să se regăsească actori europeni şi americani de top.”
Operele de artă sustrase sunt „Tete d’Arlequin” de Pablo Picasso, „La Liseuse en Blanc et Jaune” de Henri Matisse, „Waterloo Bridge” si „Charing Cross Bridge” de Claude Monet, „Femme devant une fenetre ouverte, dite la fiancee” de Paul Gauguin, „Autoportrait de Meyer de Haan” si „Woman with Eyes Closed” de Lucian Freud. Cele şapte tablouri de zeci de milioane de euro, furate din Olanda în doar 2 minute si 48 de secunde, au fost aduse în România în trei perne şi se pare că au sfârşit într-o sobă din satul Carcaliu. Cercetările procuraturii sunt însă în curs de desfăşurare.
 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cele două condiții puse de Putin pentru încetarea focului în Ucraina. Teritoriile pe care le vrea liderul de la Kremlin
Știrileprotv.ro
Cele două condiții puse de Putin pentru încetarea focului în Ucraina. Teritoriile pe care le vrea liderul de la Kremlin
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Horoscop rune 2-8 decembrie 2024. Mihai Voropchievici dezvăluie cum începe luna pentru fiecare zodie
FANATIK.RO
Horoscop rune 2-8 decembrie 2024. Mihai Voropchievici dezvăluie cum începe luna pentru fiecare zodie
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Mașină de lux căutată în Franța, găsită în Portul Constanța. Bolidul de 350.000 de lei urma să fie trimis în Turcia
Observatornews.ro
Mașină de lux căutată în Franța, găsită în Portul Constanța. Bolidul de 350.000 de lei urma să fie trimis în Turcia
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI