Libertatea: Cum se împacă implicarea dumneavoastră în fotbal şi în politică?

Marius Stan: De doi ani, fac parte din Comisia Buget-Finanţe a Consiliului Local Galaţi şi mi-a prins bine această experienţă. Eu zic că sunt o voce acolo, de multe ori incomodă, dar nu mă deranjează acest lucru.

Se spune că fotbalul şi politica au fiecare doza lor de imoralitate…

Ca în orice domeniu, sunt oameni şi oameni. Spre exemplu, s-a vorbit de curând de o coaliţie anti-Oţelul, formată de mai multe echipe din Liga I, şi am sperat să fie doar o glumă. Dar m-am interesat şi e adevărat că reprezentanţii unor cluburi s-au întâlnit şi au stabilit să pună beţe-n roate Oţelului. E ca în Mioriţa, numai că aici toţi jură cu mâna pe Biblie că “ne vor omorî”.

Ar fi bine pentru Oţelul, dacă aţi câştiga alegerile locale din 2012, pentru funcţia de primar al Galaţiului?

Ar fi bine nu numai pentru echipa de fotbal, ci, zic eu, şi pentru Galaţi. E un oraş, unde nu se mai întâmplă nimic de mult timp şi unde, de 20 de ani, se tot sapă. Se pun borduri, se fac canalizări şi se toarnă asfalt, e o tactică de a “îngropa” banii.
4668-330133-ff.jpg

Spune că nu e politician de meserie

Aţi hotărât deja să candidaţi în 2012?

Când te naști în iesle, șansele să mori crucificat sunt mari sau scurtă istorie a sărăciei
Recomandări
Când te naști în iesle, șansele să mori crucificat sunt mari sau scurtă istorie a sărăciei

E o provocare şi sper să fac o delimitare clară între orgoliu şi raţiune. Eu am pierdut o dată, în urmă cu doi ani, şi nu vreau să fie doar dorinţa de revanşă, ci să am o motivaţie serioasă pentru care să îmi doresc să ajung edilul unei localităţi. Galaţiul e unul dintre primele şase oraşe ale României, după numărul de locuitori, şi e o responsabilitate mare, pentru că nu te poţi juca cu soarta unor oameni. Am timp să mă gândesc bine, fiindcă în sondaje apar detaşat pe primul loc în acest moment.

Nu vă deranjează să fiţi asociat cu politicienii tipici?

Am preferat să nu fac mare caz de cariera politică, tocmai pentru că poziţia mea a fost întotdeauna mai mult una a unui cetăţean obişnuit. Nu vreau să fiu perceput ca un politician de meserie, care crede că onorurile şi demnităţile nu se refuză niciodată.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Uluitor ce se întâmplă la doar o săptămână de la nunta lui Jador cu Oana Ciocan: ”Acum te iubește, după se supără pe tine. Eu am fost lângă el și...”. Anunțul care a luat pe toată lumea prin surprindere
Viva.ro

Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță, imagini superbe de pe pârtie. Cum s-au afișat într-o stațiune de lux: „Sport, soare și iubire”. Cei doi soți trăiesc o lună de miere continuă
Libertateapentrufemei.ro
Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță, imagini superbe de pe pârtie. Cum s-au afișat într-o stațiune de lux: „Sport, soare și iubire”. Cei doi soți trăiesc o lună de miere continuă
Schimbare uriașă în supermarketurile din România. Vor funcționa diferit din 2025
FANATIK.RO
Schimbare uriașă în supermarketurile din România. Vor funcționa diferit din 2025
Cosmin Seleși face praf o destinație de vacanță aleasă de mulți români! Mărturia lui e cutremurătoare! 'Fiica mea de 9 ani a fost scuipată pe stradă!' Prezentatorul TV a făcut publice toate detaliile! 'De ce nu spune nimeni?'

Fenomenul inedit care a uimit turiştii de pe litoral: "Nu am mai văzut așa ceva. M-am bucurat"
Observatornews.ro
Fenomenul inedit care a uimit turiştii de pe litoral: "Nu am mai văzut așa ceva. M-am bucurat"
Horoscop 5 ianuarie 2025. Fecioarele sunt astăzi tentate să găsească confirmări pentru bănuieli și griji care le împovărează
HOROSCOP
Horoscop 5 ianuarie 2025. Fecioarele sunt astăzi tentate să găsească confirmări pentru bănuieli și griji care le împovărează

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI