Gigi Becali a ţinut să vadă castelul ridicat în Buşteni de Grigore Cantacuzino, supranumit nababul datorită averii colosale. Vizibil iritat de prezenţa presei, latifundiarul a stat doar 10 minute la întâlnirea cu edilul staţiunii, iar apoi a plecat împreună cu familia către Poiana Braşov, acolo unde vor petrece Revelionul.
”La mulţi ani şi multe bucurii să aveţi. Pentru 2016 nu am nevoie de nimic, numai de mântuire, altceva nu vreau nimic. La Buşteni îmi place foarte mult, să vedem de acum ce voi face aici”, a spus Gigi Becali.
Latifundiarul a rămas impresionat de castelul de la Buşteni, însă nu şi de averea colosală pe care nababul o deţinea.
”El vroia să rămână aici, să mănânce, dar a rămas stabilit că vine cu altă ocazie. I-a plăcut foarte mult castelul şi nu ştia nimic despre Gheorghe Grigore Cantacuzino, despre nababul şi a spus şi a spus că oricum el e mai bogat. El iubeşte muntele şi tot aleargă pentru că vrea să îşi facă ceva frumos pe Valea Prahovei. Ne vom întâlni după sărbători să stabilim mai multe detalii şi ştiu că locul l-a ales pentru că este binecuvântat de Dumnezeu şi că îi place aici”, a povestit primarul staţiunii, Emanoil Savin.
Cu Gigi Becali s-a întâlnit şi românul Ronald Gavril, pugilistul care boxeaza in Statele Unite sub tutela lui Floyd Mayweather al doilea atlet din lume, dupa Tiger Woods, care castiga peste 100 de milioane de dolari intr-un singur meci.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro