După primirea veştii condamnării, familia lui Gigi Becali a trecut printr-un şoc emoţional uriaş, care a culminat cu leşinul surorii omului de afaceri.
Ionuţ Luţu, cel care a fost toată ziua de ieri alăturiu de Becali, a vorbit, pentru Libertatea, despre situaţia existentă acum în familia şefului său, dar şi despre starea de spirit a finanţatorului stelist.
Libertatea: Ionuţ, cum se mai simţea Gigi Becali?
Ionuţ Luţu: Era OK, nu avem ce să facem, este decizie irevocabilă. Probabil că va apela la cererea de graţiere la Băsescu, dar mai este până atunci.
Libertatea: I-ai adus ceva de mâncat sau ceva special de îmbrăcat?
Ionuţ Luţu: Nu am fost la el neapărat să îi dau ceva, deocamdată să vedem ce este voie să aibă în închisoare. O să stau lângă el în aceste săptămâni, şi probabil că pe tot parcursul detenţiei. Probabil că voi rămâne la Pipera unde am stat şi în aceşti ani de când lucrez pentru el.
Libertatea: Cum se mai simţeau fetele, sora şi soţia lui?
Ionuţ Luţu: Şi-au revenit, se simt bine, au înţeles că trebuie să fie tari şi să îl susţină.
Libertatea: Becali a auzit că lumea îl sprijină?
Ionuţ Luţu: A auzit doar o parte din ştiri, cele de dimineaţă şi de ieri seară, probabil că mâine când voi ajunge din nou la el, îmi va povesti mai multe. Oricum, era fericit că lumea de afară îl sprijină.
Ionuț Luțu lucrează pentru Gigi Becali de aproximativ trei ani de când a rămas fără echipă, și este un fel de asistent, mână dreaptă dar și șofer, pentru miliardar. Sportivul are o fată, Patricia, de 15 ani dintr-o relate anterioară și un băiat cu Roxana (36 ani) care a împlinit 3 ani pe nume Andreas Ionuţ.
Completul de cinci judecători de la instanţa supremă a încheiat în 14 mai discuţiile în recursul făcut de procurorii anticorupţie împotriva deciziei prin care Gigi Becali şi celelalte persoane judecate în dosarul schimbului de terenuri cu MApN au fost achitate, şi au dat ieri verdictul final.
Procurorii DNA au cerut condamnarea la pedepse cu închisoarea a lui George Becali şi a celorlalţi inculpaţi, în vreme ce apărătorii acestora au arătat că, în raport de probele anchetatorilor şi de situaţia juridică a celor două terenuri vizate, se impune achitarea clienţilor lor pentru acuzaţiile aduse de anchetatorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
George Becali, fostul ministru al Apărării Victor Babiuc, fiica acestuia, Ioana, şi Dumitru Cioflină au fost achitaţi, în 24 mai 2012, de instanţa supremă în dosarul schimbului de terenuri dintre Becali şi Ministerul Apărării Naţionale, decizia fiind atacată cu recurs de către procurori.
Astfel, George Becali a fost achitat pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată, Victor Babiuc şi fiica lui, Ioana, pentru luare de mită şi, respectiv, complicitate la luare de mită, iar Dumitru Cioflină pentru abuz în serviciu. Decizia a fost atacată cu recurs la completul de cinci judecători al instanţei supreme, care va da o sentinţă definitivă în acest dosar.
Potrivit procurorilor, în perioada 1996-1999, în calitate de administrator al terenurilor domeniului proprietate publică a statului din zona Voluntari (fosta Fermă Roşia), MApN a efectuat două schimburi de terenuri cu George Becali, suprafaţa totală cedată acestuia în urma celor două schimburi fiind de 28,89 hectare de teren arabil intravilan, schimburi ce au avut drept consecinţă prejudicierea statului român cu suma totală de 892.758 de dolari.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Patru zodii cu noroc maxim în perioada ianuarie – martie 2025. Dumnezeu le ajută în tot ce își propun
FANATIK.RO
Patru zodii cu noroc maxim în perioada ianuarie – martie 2025. Dumnezeu le ajută în tot ce își propun
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI