Pentru că următoarele exerciţii să fie eficiente este necesar să le efectuezi de cel puţin trei ori pe săptămână, exact ca un antrenament de fitness.
-pentru ridurile de pe frunte, ridică sprâncenele cât de mult poţi, apoi lasă-le brusc în jos. Repetă mişcarea de 8-10 ori, efectuând câte 3 serii. Poşi exersa de mai multe ori pe zi.
-cutele din jurul ochilor pot fi atenuate dacă plasezi degetele pe tâmple şi trage piele spre exterior. Întredeschide ochii ca şi cum încerci să fixezi un obiect aflat la distanţă. Păstrează pozişia timp de 20 de secunde şi repetă acest exercişiu de 15 ori.
-ca să ai nişte pomeşi frumoşi, fă câteva grimase şi păstrează poziţia fiecăreia timp de cinci secunde.
-dacă buzele au început să-şi piardă din volum, trage-ţi obrajii înspre interior, ajutându-te de podul palmelor, În această poziţie, rosteşte vocalele ”O”şi ”E”.
-pentru a evita formarea bărbiei duble, fă următorul exerciţiu- lasă capul pe spate şi încearcă să îţi muşti buza de sus. Repetă acestă mişcare de 10 ori, în câte trei reprize.
– dacă vrei să ai un gât mai neted, ridică privirea spre tavan pentru 2 secunde, iar la final spre stânga.
–
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Viva.ro
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Libertateapentrufemei.ro
Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
FANATIK.RO
Ce semn îți arată că faci Alzheimer cu 20 de ani înainte. Studiile au dezvăluit acest amănunt
Elle.ro
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Unica.ro
Ce a făcut Alexia Eram, după ce Mario Fresh a lansat o piesă în care îi cere iertare: 'Îmi pare rău, tare rău'
Observatornews.ro
Elevă din Mehedinţi, bătută cu sălbăticie de două colege după Balul Bobocilor. Fata câştigase premiul de Miss Popularitate
HOROSCOP
Horoscop 13 decembrie 2024. Leii au parte de o zi cu destul de multe momente în care le va fi ușor să coopereze cu cei din jur în orice problemă