„O să facem toate pregătirile dinainte, dar nu am apucat până acum. În privinţa numelui, ştim sigur că unul dintre ele va fi Sabina. În primul rând, este numele mamei lui Vlad, şi, în al doilea rând, ne place nouă foarte mult. Ne-am gândit şi la bone. Cred că în primă fază o să ne ajute mama, deşi şi ea munceşte foarte mult. Probabil că va fi nevoie să îşi ia concediu vreo două săptămâni după ce voi naşte”, a spus Giulia, în exclusivitate pentu Revista Story.
Cu toate că de curând a lansat un nou single, Vorbe Goale, Giulia va lua o pauză de concerte până după ce micuţa va fi adusă pe lume. Ultimul concert al artistei va fi pe 22 decembrie. După aceea, Giulia îşi va petrece sărbătorile alaturi de cei dragi. În toată această perioadă, frumoasa mămică nu se va retrage din viaţa publică.