La 10 luni de la divorţul de politicianul Călin Popescu Tăriceanu, Ioana şi-a refăcut viaţa. Ieri, frumoasa blondă s-a cununat religios cu Brent Valmar, apoi au făcut o nuntă de poveste într-un club de pe malul lacului Snagov.
Ioana a strălucit într-o rochie cumpărată din străinătate, de la o mare casă de modă, pe care se pare că a dat 10.000 de euro. Nici mirele n-a fost mai prejos: Brent Valmar a purtat un costum creat, de asemenea, de un designer de renume internaţional, pentru care a scos din buzunar 3.000 de euro.
Locul petrecerii – clubul de la Snagov pentru închirierea căruia au plătit 6.000 de euro – a fost decorat cu gust, simplu şi elegant, cum şi-a dorit mireasa. Şi meniul a fost unul rafinat: caviar, fructe de mare, somon afumat şi brânzeturi franţuzeşti, peşte dorada, sărmăluţe în foi de viţă şi de varză servite cu mămăliguţă şi ardei iute, muşchiuleţ de vită şi de porc cu sos dulce-acrişor şi, evident, tortul miresei.
Invitaţii au fost întâmpinaţi cu şampanie şi pişcoturi, însă la masă s-au servit şi alte băuturi alcoolice, de la bere şi vin la whisky şi gin.
O formaţie de muzică latino-americană a susţinut o parte din programul artistic, Ioana fiind o mare admiratoare a acestui gen, dar şi o împătimită a dansului.Ioana Valmar, fostă Tăriceanu, era ieri în al nouălea cer. Şi e lesne de înţeles de ce. Blonda de 35 de ani s-a cununat religios cu Brent Valmar (52 de ani), un prosper om de afaceri cu care formează un cuplu din toamna trecută. Superbă în rochia de mireasă, Ioana ne-a declarat, în exclusivitate: “E cea mai fericită zi din viaţa mea”. Şi asta a spus totul despre starea ei de spirit.