Nicoleta i-a adus daruri de Paşte

În timp ce fiica sa numără orele până la botezul tripleţilor, Ion Luciu îşi vede liniştit, netulburat, de viaţa lui obişnuită, modestă, pe care o duce în cartierul bucureştean Drumul Taberei. Omul susţine cu seninătate că, de fapt, fiica lui cea mare, Nicoleta, l-a invitat atât la cununie, cât şi la botez numai că nu se va duce. Aşa, pentru că nu e dispus şi nu se simte bine psihic. ”Înainte de Paşte, Nicioleta a venit cu sora ei la mine şi mi-a adus de toate. Pui, sarmale, miel, vin, ouă, ce se pune pe masă de sărbători. Mi-a cumpărat chiar şi ţigări…Cred că mi-a adus vreo 20 de kilograme de mâncare.  Atunci am vorbit şi m-a invitat la botezul nepoţilor mei… Am discutat cu ea chiar la mine în apartament. Dar nu mă duc la botez. Nu sunt dispus. Psihic, nu mă simt bine…”, ne-a declarat Ion Luciu. Pentru a fi mai convingător şi pentru a întări faptul că vizita Nicoletei şi invitaţie nu sunt gogoriţe, bărbatul se laudă că fiicele sale i-au adus în dar, ca unui ginerică pregătit de nuntă, un ”echipament”  întreg, nou-nouţ, cu care să se îmbrace la petrecerea la care ar fi aşteptat. ”Mi-au adus costum, pantofi şi cămaşă pe care să le port la botez…Cravată nu, pentru că nu am purtat în viaţa mea…Ştiu că au dat pe ele 1.700 de lei…Dar tot nu mă duc”.
Legat de bârfele pe gura târgului le-ar tot rosti pe la colţuri, conform cărora Nicoletei i-ar fi jenă ca tatăl ei să se afle printre invitaţii megapetrecerii de la Miercurea Ciuc, Ion Luciu a adăugat: ”Nu are de ce să îi fie ruşine cu mine. Cum să-i fie ruşine? Nu am făcut-o eu? Încă nu m-am zbârcit la faţă! ”, a spus el uşor iritat.

Când te naști în iesle, șansele să mori crucificat sunt mari sau scurtă istorie a sărăciei
Recomandări
Când te naști în iesle, șansele să mori crucificat sunt mari sau scurtă istorie a sărăciei

Nu a văzut niciodată pe ”viu” tripleţii Nicoletei

Pentru că nu se duce la botezul tripleţilor Nicoletei, Ion Luciu ratează astfel ocazia să-i vadă, pentru prima oară, pe bebeluşi. Omul ne-a mărturisit că, până acum, i-a văzut doar la televizor sau în fotografii, niciodată pe ”viu”. ”Vreau să-i văd, dar ştiu că nu se poate. Nicoleta nu permite nimănui să se apropie de ei. Este vorba de igiena micuţilor la care ea ţine foarte mult. Ei folosesc măşti medicinale când stau cu copiii, de frică să nu le dea microbi. Sunt mici şi sensibili şi pot să se îmbolnăvească. Am timp să-i văd şi cu alte ocazii”, a mărturisit Luciu, tatăl vedetei de televiziune.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Uluitor ce se întâmplă la doar o săptămână de la nunta lui Jador cu Oana Ciocan: ”Acum te iubește, după se supără pe tine. Eu am fost lângă el și...”. Anunțul care a luat pe toată lumea prin surprindere
Viva.ro

Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță, imagini superbe de pe pârtie. Cum s-au afișat într-o stațiune de lux: „Sport, soare și iubire”. Cei doi soți trăiesc o lună de miere continuă
Libertateapentrufemei.ro
Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță, imagini superbe de pe pârtie. Cum s-au afișat într-o stațiune de lux: „Sport, soare și iubire”. Cei doi soți trăiesc o lună de miere continuă
Singurul aliment pe care Mihaela Bilic îl recomandă pentru un intestin sănătos. ”Mâncați-l pentru efectul lui postbiotic!”
FANATIK.RO
Singurul aliment pe care Mihaela Bilic îl recomandă pentru un intestin sănătos. ”Mâncați-l pentru efectul lui postbiotic!”
Cosmin Seleși face praf o destinație de vacanță aleasă de mulți români! Mărturia lui e cutremurătoare! 'Fiica mea de 9 ani a fost scuipată pe stradă!' Prezentatorul TV a făcut publice toate detaliile! 'De ce nu spune nimeni?'

Fenomenul inedit care a uimit turiştii de pe litoral: "Nu am mai văzut așa ceva. M-am bucurat"
Observatornews.ro
Fenomenul inedit care a uimit turiştii de pe litoral: "Nu am mai văzut așa ceva. M-am bucurat"
Horoscop 5 ianuarie 2025. Fecioarele sunt astăzi tentate să găsească confirmări pentru bănuieli și griji care le împovărează
HOROSCOP
Horoscop 5 ianuarie 2025. Fecioarele sunt astăzi tentate să găsească confirmări pentru bănuieli și griji care le împovărează

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI