Nu există lege, nu există nicio posibilitate decât banii!… Toţi vor bani. Să-i ardă focul, că sunt la mormântul fetei mele, dacă pentru a face un lucru corect şi legal, pentru dreptul tău legal, trebuie să te duci să te ploconeşti, să mergi pe la tribunale şi să dai în dreapta şi în stânga!”, a declarat Ion Manole pentru ziarul Ring.
„Sistemul ăsta nenorocit mi-a omorât fata!”
Ion Manole crede că, într-un fel sau altul, sistemul a omorât-o pe Mădălina.
„Sistemul e de vină! Din ce în ce merg mai aproape şi spun: ‘Ce-aţi avut cu fata mea? Voi îi dădeaţi (sic!) în fiecare zi şi o trimiteaţi în America. Apoi venea, iar voi… De ce-aţi dat-o afară de la Armată şi după trei luni aţi chemat-o din nou? Aţi pedepsit-o? Aţi avertizat-o? V-a făcut vreo greşeală? Voi, sistemul ăsta nenorocit! Securiştii ăştia, comunişti, de care-o-ţi fi?!… Anticrişti!’… Ăştia mi-au omorât fata în frunte cu el (n.r.- Petru Mircea, soțul Mădălinei) şi cu mă-sa! Mă rog de Sărbătorile astea și-i blestem să se aleagă praful de ei (…) Acești oameni scârboși până Dincolo, nu până la Dumnezeu, acolo e lumea dreaptă, până în Iad, până la Necuratul, toți cu gândul după bani(…) Mi-au omorât copilul a doua oară. Cu ce drept, cu ce drept?!”, a tunat tatăl regretatei cântărețe.
Moarte subită
Mădălina Manole a decedat în 14 iulie 2010, chiar în ziua în care a împlinit 43 de ani. Cântăreața a fost găsită decedată în locuința ei din Otopeni. I.N.M.L a stabilit că Mădălina s-a sinucis înghițind un pesticid toxic.