Trupul copilului, mutilat de cele câteva sute de muşcături care i-au curmat viaţa, este acoperit în întregime.
Patriarhul României, Daniel, a trimis un mesaj de condoleanţe pentru familia lui Ionuţ.
Fostul ministru al Educaţiie, Ecaterina Andronescu, a venit la biserica Sf. Gheorghe din Capitală, cu un buchet de flori şi pentru a aprinde o lumânare în semn de omagiu.
“Ar trebui să vină toţi iubitorii de animale, să vadă ce înseamnă să te muşte un maidanez. Mi-au desfigurat băieţelul. Erau flămânzi şi i-au văzut ca o hrană pe băieţeii mei. Maidanezii mi-au mâncat copilul de foame. I-au mâncat capul. În loc de creier, ni l-au dat cu o pungă pusă pe cap, o pungă din aia în care ţi se pun fructele când le iei de la piaţă”, a spus ieri Valentin Anghel, tatăl lui Ionuţ, pentru Libertatea.
Înmărmurit de durere, bărbatul are puterea să tragă un semnal de alarmă şi să roage autorităţile să ia măsuri pentru ca tragedia să nu se repete.
Nici el, nici soţia sa, Andreea, nu-şi revin din şoc. Iar cel mai afectat este băiatul cel mare, de 6 ani, Andrei. “Îmi spune întruna că nu a fost vina lui, că a fugit, pentru că altfel îl mâncau câinii şi pe el. Ştie ce s-a întâmplat cu Ionuţ. Ştie că a murit şi suferă enorm”, ne-a mai mărturisit bărbatul, care ieri nu s-a dezlipit de sicriul îngeraşului său.
Trupul lui Ionuţ Anghel este depus la capela bisericii Sfântul Gheorghe de pe Calea Griviţei din Capitală. La sicriul băiatului s-au perindat atât persoane de acord cu măsura extremă în ceea ce priveşte câinii maidanezi, dar şi iubitori ai animalelor fără stăpân. Între cele două părţi s-au stârnit discuţii aprinse.
Slujba de înmormântare a început în jurul orei 13.00 şi a durat aproximativ o oră.
CITIŢI ŞI:
SCANDAL LÂNGĂ CAPELA UNDE E DEPUS IONUŢ, micuţul omorât de câini. Află care este MOTIVUL CERTURILOR
FIECARE CUVÂNT AL LUI TE VA URMĂRI TOATĂ VIAŢA. Citeşte ce a spus fratele COPILULUI OMORÂT DE CÂINI după ce a văzut carnagiul
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro