La vârsta de 3 ani, Iulia, fetiţa care zâmbeşte chiar şi când răul din trupul ei o doare, se luptă cu monştrii unei boli cumplite, o tumoră malignă ce i-a cuprins zona pântecului şi, treptat, chiar şi plămânii. După mai multe cure de chimioterapie făcute la Spitalul Louis Ţurcanu din Timişoara şi în urma demersurilor neîncetate ale părinţilor ei, Iulia a fost acceptată pentru a fi operată la Clinica Universitară Tubingen din Germania. De aici însă încep problemele financiare. Pe de o parte, costurile intervenţiei chirurgicale şi tot ce implică realizarea acesteia, ce se ridică la 50.000 de euro, vor fi acoperite, pe jumătate, prin formularul E 112 (care acum se numeşte S2). Jumătatea cealaltă s-a strâns deja prin contribuţia unor oameni generoşi şi solidari cu suferinţa micului înger, astfel încât Iulia va fi operată în curând, pentru extirparea tumorii pelviene, dar şi pentru eliminarea metastazelor pulmonare. Obstacolul apare în costurile tratamentului post-operator, ce nu pot fi acoperite nici prin formularul E112-S2. Numai radioterapia la care Iulia ar trebui să fie supusă ulterior costă 10.000 de euro.
De aceea, Fundaţia Ringier, prin campania “Ajută copiii!”, e alături de eforturile de strângere a sumei necesare. Împreună cu rudele fetiţei, vom organiza un concert caritabil în Clubul Ageless din Bucureşti, cu participarea unor trupe şi artişti care au acceptat să cânte în beneficiul Iuliei. Şi orice ajutor e binevenit!
Cum poţi ajuta:
- Donează 2 euro (nu se percepe TVA) prin SMS la numărul 887, numai în reţelele Vodafone, Orange şi Cosmote
- Poţi dona bani pe numele copilului, în contul Fundaţiei Ringier: RO48 ABNA 4100 2641 0029 8537, deschis la RBS BANK S.A.
Cum ne poţi contacta
Dacă vrei să ajuţi, sună la telefonul 021.203.08.49 sau contactează-ne la adresa de e-mail: ajuta copiii@libertatea.ro.