Bebeluşul cuplului va primi titlul nobilier de prinţ, potrivit purtătorului de cuvânt al familiei regale britanice.
Kate Middleton şi prinţul William, nepotul reginei, al doilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, au primit titlurile de ducesă, respectiv duce de Cambridge când s-au căsătorit, în aprilie 2011.
Astfel, fiul lui Kate Middleton şi al prinţului William al Marii Britanii „va răspunde titlului «alteţa sa regală, prinţul (prenume) de Cambridge”, a explicat purtătorul de cuvânt.
Toţi copiii pe care îi vor avea William şi Kate vor primi titlul de „alteţa sa regală, prinţul/ prinţesa…”.
Kate Middleton a născut luni, la spitalul St. Mary din Londra, după 12 ore de travaliu.
Știrileprotv.ro
Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
FANATIK.RO
De duminică, 10 noiembrie, de la ora 10, soarta se schimbă în bine pentru patru zodii. Începe să le meargă ca pe roate
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Elle.ro
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Observatornews.ro
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
HOROSCOP
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare