După ce a pus câteva kilograme pe ea, normale în această perioadă a sarcinii, Kim Kardashian este terorizată de ideea că-şi pierde formele. După ce a apelat la un antrenor personal de fitness şi la un nutriţionist, starleta a decis să ia măsuri şi în ceea ce priveşte garderoba. Astfel, mergând pe premisa că negrul subţiază, Kim este văzută în ultimul timp numai în ţinute închise la culoare şi acoperită de tot felul de piese lălâi pentru mascarea kilogramelor acumulate.
Numai că alegerea vestimentară pe care a făcut-o la o ieşire prin Beverly Hills a fost un adevărat dezastru. Pantaloni de piele, combinaţi cu bluze suprapuse din voal, peste care a pus un sacou, au făcut criticii să dea verdictul: aşa NU.
Vedeta de televiziune Kim Kardashian şi rapperul Kanye West urmează să devină părinţi în 2013, artista fiind însărcinată în 12 săptămâni.
Kim Kardashian este actriţa de reality show cel mai bine plătită din televiziunea americană, câştigurile ei financiare din 2010 – provenind din apariţiile la televiziune, lansarea unei linii vestimentare, a unui parfum, a unei linii de bijuterii şi a unei creme de bronzat – ridicându-se la aproximativ 6 milioane de dolari.
Rapperul şi producătorul american Kanye West a devenit cunoscut la începutul anului 2000. Cel de-al treilea album al său, „Graduation”, a fost unul dintre cel mai bine vândute materiale discografice ale anului 2007. West este câştigător a 18 premii Grammy. „Watch the Throne”, cel mai recent album al său, compus în colaborare cu Jay-Z, a fost lansat în vara anului 2011.
Citeşte şi: A ÎNTORS TOATE CAPETELE, însă IMPRESIA FĂCUTĂ a fost DEZASTRUOASĂ! Iată cum S-A REMARCAT Kim Kardashian în Paris! FOTO
La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!