Micuţa Denisa s-a stins prematur
Denisa Florentina, fiica medaliatei olimpice cu aur de la Barcelona, a decedat în octombrie 2008, la numai 4 anişori, la Spitalul Municipal Lugoj, judeţul Timiş, ca urmare a unor complicaţii ale bolii sistemului nervos, de care suferea de la naştere. Micuţa, care a venit pe lume prematur, prin cezariană, iar la naştere nu cântărea mai mult de un kilogram, suferea de o afecţiune rară a sistemului nervos. În iulie 2007, familia Miloşovici a strâns 30.000 de euro, pentru operaţia cu celule stem, din China. După operaţie, Denisa a dat palide semne de ameliorare, însă la scurt timp afecţiunea s-a agravat brusc, iar copila s-a stins.
Lavinia şi soţul ei, Cosmin, răvăşiţi de durere la înmormântarea fiicei lor
A avut mereu susţinerea colegelor
Foştii antrenori, Octavian Bellu şi Mariana Bitang, dar şi fostele colege ale Laviniei Miloşovici s-au aflat în permanenţă alături de ea pentru a o ajuta să depăşească acest moment dureros din viaţa sa. Pentru a-i aduce zâmbetul pe buze, în urmă cu câţiva ani, Corina Ungureanu şi Claudia Presecan, stabilite în Marea Britanie, au invitat- o pe Lavinia la clubul unde lucrează Corina, pentru a preda cursuri micuţelor gimnaste de acolo. “A fost o experienţă interesantă pentru Lavinia, dar şi pentru copiii care se antrenează la club, pentru că au putut lucra timp de două săptămâni cu o mare valoare a gimnasticii mondiale. Lavinia nu a fost doar o mare sportivă, ci are calităţi reale şi ca antrenoare. A lucrat câteva exerciţii cu care copiii s-au prezentat în concursuri şi au câştigat”, povestea atunci Corina Ungureanu.
Lavinia (dreapta), alături de colegele ei Corina Ungureanu şi Claudia Presecan, în urmă cu câţiva ani, în Anglia
A fost multiplă campioană olimpică
Datorită carierei sale impresionante, anul trecut, Lavinia Miloşovici a fost acceptată în Hall of Fame. Lavinia a cucerit la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992) două medalii de aur, un argint pe echipe şi un bronz la individual compus. La Atlanta (1996), a luat o medalie de bronz cu echipa şi una la individual compus. Alţi români primiţi în Hall of Fame-ul gimnasticii sunt Nadia Comăneci, Bella şi Martha Karolyi, Teodora Ungureanu, Ecaterina Szabo, Daniela Silivaş şi Octavian Bellu.