Aceşti ratoni s-au întâlnit cu un fotograf în în Stanley Park, Vancouver, Canada. O familie zglobie de animăluţe care, la vederea aparatului de fotografiat, au început să se dea în spectacol: au aplaudat, şi-au împreunat mâinile aşa, ca la rugăciunea de seară, au ţopăit, şi-au băgat nasu-n lentile…
Fotograful, britanicul Bertie Gregory, a avut la dispoziţie doar câteva secunde pentru a suprinde imaginea ratonilor entuziaşti şi jucăuşi. Nu de alta, dar s-au apropiat foarte tare de camera foto şi au mânjit lentilele…
Ratonul e un mamifer de talie mijlocie care se întâlneşte mai ales în America de Nord. Are între 40 şi 70 de centimetri şi cântăreşte între 3 kilograme şi jumătate şi 9 kilograme. Adică aşa, cam cât pisica obişnuită din curte. „Banditul mascat” – cum i se mai spune ratonului – s-a adaptat atât de bine traiului de pe lângă casa omului încât e considerat de mulţi un animal-problemă. Alţii s-au îndrăgostit atât de tare de mutra lui simpatică încât l-au transformat în animal de companie. Şi mai e şi situaţia de faţă, când ratonii surpinşi în sălbăticie sunt absolut irezistibili. Like, nu? A, şi dacă aceste imagini v-au deschis apetitul, aici sunt cele mai simpatice pisicuţe ale anului. Până acum, nicio altă mâţă n-are nicio şansă să le detroneze!
foto: Norhfoto