Direcţia de Sănătate Publică Ilfov a demarat o anchetă
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Ilfov a trimis o echipă la cimitirul din Popeşti-Leordeni. “Pentru deshumările care au loc până la şapte ani de la înmormântare, e nevoie de un acord din partea instituţiei noastre, însă în ultimele zile nu am avut nici o solicitare în acest sens. Dacă deshumarea se face după acest termen, chestiunea ţine doar de enoriaşi şi de preotul responsabil. Mâine (astăzi- n.r.) vom oferi o poziţie oficială”, ne-a spus Dănuţ Crăciun, directorul executiv al DSP Ilfov.
Ce zice Poliţia din Ilfov
Şi Poliţia Ilfov a reacţionat în acest caz, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Claudia Burada, declarându-ne: “Reportajul realizat de ziarul Liberatea va fi studiat de comandantul inspectoratului, care apoi va lua o decizie în ceea ce priveşte o eventuală anchetă”.
Iată cum au reacţionat cititorii
«Nu-mi vine să cred!»
“Cum e posibil aşa ceva? Doamne! Nu mai există frică de Dumnezeu, dacă am ajuns să ardem oaselor morţilor în gunoaiele din cimitir. Nu-mi vine să cred că cineva a putut arunca acele oase la gunoi, în flăcări”, ne-a spus Mihaela Daciu (52 de ani).
«Este îngrozitor!»
“Doamne, Dumnezeule! E îngrozitor! Este prima oară în viaţa mea când aud că oasele unui om mort au fost aruncate şi arse la gunoi într-un cimitir. Dacă se întâmplă astfel de lucruri e clar: sfârşitul lumii nu-i departe!”, ne-a spus Petre Ţâmpău (49 de ani).
«Nu este posibil aşa ceva»
“Nu e posibil aşa ceva! E îngrozitor ce s-a întâmplat! Mi se face rău când mă gândesc la cel care a aruncat osul la gunoi, în flăcări. Am ajuns rău dacă ardem oasele morţilor laolaltă cu gunoiul din cimitir”, ne-a spus Constantin Opincaru (42 de ani).
Libertatea a publicat ieri un articol incendiar în care arăta că în cimitirul din Popeşti-Leordeni oasele morţilor sunt arse în tomberon