În 2002, o reclamă făcea senzație pe toate posturile de televiziune. Spotul pentru un sortiment de mezel avea drept protagonistă o fetiță pe care mama ei o învăța să pronunțe corect ”salam săsesc”. Pe atunci Luiza avea doar patru anișori și era scumpă foc. Într-un interviu acordat câțiva ani mai târziu, copila originară din Constanța a povestit cum a ajuns să joace în reclama la salam.
”Era chiar de ziua mea, pe 14 mai, îşi aduce aminte Luiza. Venisem la o preselecţie la emisiunea „Copiii spun lucruri trăsnite”. O doamnă a stat de vorbă cu noi, cei aflaţi acolo, şi ne-a spus ce urma să facem. Dar, după ce a discutat cu mine câteva minute, doamna aceea se ţinea de burtă de atâta râs şi le-a spus părinţilor mei că sunt calificată înainte de a începe proba. Apoi m-au văzut cei cu salamul. Le-a plăcut că eram mai sâsâită, şi aşa am ajuns cunoscută”, spunea Luiza într-un interviu în 2007, pentru ziarul ”Adevărul”.
Între timp Luiza a devenit o adevărată domnișoară pasionată de tenis, de fotografie și de documentarele de pe Discovery, dar și o elevă eminentă. Anul trecut fata în vârstă de 15 ani a fost admisă a patra la un liceu de prestigiu din Constanța, ”Mircea cel Bătrân”, cu media 9.82, cea mai mare notă fiind la matematică: 10.00.
Recomandări
România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament