La mai bine de jumătate de an de la calvarul prin care a trecut, victima a ajuns să fie, tot ea, considerată vinovată de vecinii celor şapte violatori. Asta, după o campanie de denigrare demarată chiar de părinţii şi apropiaţii băieţilor care i-au distrus viaţa tinerei şi au batjocorit-o ore în şir. Cu toţii încearcă să-i scoată nevinovaţi şi să-i creioneze fetei o imagine „depravată”, ba chiar să o facă pe ea să se simtă vinovată pentru tragedia prin care a trecut.
În faţa anchetatorilor, victima a povestit, în amănunt, ce s-a întâmplat pe câmpul pe care a fost violată.
„Avadanei Silviu m-a trântit în genunchi şi m-a obligat să-i facă sex oral. Apoi, cu forţa, am întreţinut relaţii sexuale normale şi anale, până mi-am pierdut cunoştinţa. (…) Am început să plâng, iar el a început să ţipe la mine. L-am rugat să mă ducă acasă, însă a spus că nu voi pleca de acolo până nu voi întreţine relaţii sexuale cu toţi. Am leşinat din nou, iar Burada, bruscandu-mă, mi-a spus că, dacă voi mai juca teatru, mă va bate”, le-a povestit ea, anchetatorilor.
Cei şapte tineri au fost plasaţi în arest preventiv la două zile după viol, dar au fost eliberaţi după nici cinci luni, şi sunt acum judecaţi în libertate, scrie adevărul.ro.
Foto: adevarul.ro.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro