Timmie Jean Lindsey mersese la medic să îşi îndepărteze un tatuaj de pe unul dintre sâni, când i s-a propus ceva: să i se mărească sânii printr-o operaţie nouă, ea devenit astfel un fel de cobai. Dar a avut încredere în Frank Gerow şi Thomas Cronin, doctorii care au realizat astfel prima operaţie de introducere a unor implanturi de silicon.
Femeia a fost extrem de încântată când a văzut reacţiile bărbaţilor din jurul ei, când a trecut de la cupa mărimea B la una mărimea C.
De atunci, peste 1,5 milioane de femei din întreaga lume şi-au mărit sânii prin această metodă.
Dar cum puteai să ai bustul mare până în 1962? Îţi puneai vată în sutien? Bine, şi aşa, dar au existat alte metode mai mult sau mai puţin periculoase.
Aşa îţi puteai mări sânii în trecut
Prin 1890 s-au încercat implanturile cu parafină, la care s-a renunţat în scurt timp, deoarece substanţa nu rămânea compactă, ci se spărgea şi ajungea să se piardă prin organism.
Apoi, prin 1920-1930 medicii au încercat să mute grăsime din diverse zone ale trupului, în sâni. Această idee este încă prezentă, dar nu se bucură de foarte mult succes.
În 1950, operaţiile deveniseră chiar periculoase, deoarece se introduceau în sâni tot felul de obiecte şi substanţe, de la bureţi, la cartilagii şi la bile de lemn sau sticlă.