După ce a plecat cu scandal din Antena 1, din cauza show-ului pe care îl realiza, iComedy, Mihai Bendeac a decis să vorbească despre această experienţă. Actorul şi-a exprimat revolta faţă de faptul că i-ar fi fost îngrădită libertatea de exprimare şi că ar fi existat chiar o listă de persoane din Antena 3 pe care nu ar fi avut voie să le parodieze.
Mai mult, el a dezvăluit că salariul său era uriaş la Antena 1 – aproximativ câştigurile unui angajat de rând într-un an sau doi, şi că este mîndru de faptul că nu a făcut un compromis şi nu şi-a încălcat principiile pentru bani.
„Ştiţi cât câştigam eu la Antena 1? Cam cât câştigă mulţi dintre voi într-un an sau doi. Sunt al dracului de mîndru de mine că am renunţat la banii ăştia pentru un principiu. În momentul ăsta Antena 1 nu m-a dat afară, mă ţine un pic prizonier (…) Cu Mircea Badea am crescut. Mă uitam în copilărie. Mă trezeam cu Teo şi Mircea Badea şi mă culcam cu Mircea Badea, oricum ar suna„, a mărturisit Bendeac într-o filmare pe care a postat-o pe Youtube.
Citeşte şi:
- S-A DECIS! Uite CINE ÎI IA LOCUL lui BENDEAC în emisiunea „iComedy”
- Vancea E ISTORIE? Bendeac ARE O NOUĂ PASIUNE! Iată CINE ESTE FEMEIA la care SE GÂNDEŞTE actorul