Libertatea: Vă manifestaţi vulcanic pe banca Stelei. În viaţa de zi cu zi cum reuşiţi să vă temperaţi?
Mihai Stoica: Pe bancă sunt mai liniştit decât în viaţa de zi cu zi.
Sunteţi genul de om sentimental?
Maximum posibil.
Când aţi plâns ultima dată?
În 2010, când mi-am luat rămas bun de la jucătorii Unirii Urziceni, în hotel, la Târgu Mureş.
Ce gen de literatură preferaţi?
Remarque şi Hemingway. Rebreanu şi Caragiale.
Alăturarea celor două consoane MM v-a purtat noroc în viaţă?
Probabil. Nu mi-a mers rău, chiar dacă mi-aş fi dorit o viaţă mai liniştită.
În copilărie sau în adolescenţă, colegii şi prietenii tot MM vă alintau?
De la 2 ani. Colegi, prieteni, învăţătoare, profesori, părinţi şi bunici.
Sunteţi superstiţios?
Am fost. Acum nu mai sunt.
Dar ordonat?
N-am fost. Nici acum nu sunt.
Până în ce fază credeţi că va ajunge Steaua în acest sezon european?
Cred că ne calificăm în 16-imile de finală ale Europa League. Dacă vom merge şi mai departe, mai întreabă- mă în decembrie, după tragerea la sorţi.
Gigi Becali nu poate fi păcălit
Care este fotbalistul dumneavoastră preferat?
Steven Gerrard (n.r. – mijlocaşul şi căpitanul lui Liverpool).
Aţi jucat vreodată o miuţă cu actualii jucători ai Stelei?
Am jucat mai multe. Fac echipă cu “Reghe” şi spulberăm tot, inclusiv glezna mea (n.r. – aluzie la accidentarea din vara acestui an: entorsă la glezna stângă).
Aveţi o relaţie excelentă cu patronul Gigi Becali. E greu să te înţelegi cu el?
Cu Gigi te înţelegi bine dacă ai logică în gândire şi eşti sincer. Logică zic că am, iar sincer trebuie să fiu, pentru că are un “radar” prea performant. Înainte parcă mai puteam strecura câte una, acum nu mai merge, are ultima generaţie.
Ce credeţi că îi lipseşte clubului Steaua în prezent? Sau, mai bine zis, care sunt proiectele manageriale la care lucraţi?
Sunt multe de făcut la centrul de copii şi juniori, marketing, merchandising, însă nu mă mai ocup de aşa ceva. Singurul meu proiect e “Steaua campioană”.
Ce antrenor vă place cel mai mult?
Ferguson (n.r. – Sir Alex Ferguson, de la Manchester United).
O cifră la care ţineţi foarte mult?
24 (n.r. – numărul titlurilor de campioană a României pe care le va avea Steaua, dacă va câştiga actuala ediţie a Ligii I).