Mircea N. Stoian a reacţionat dur atunci când a văzut emisiunea „Serviţi, vă rog” şi replicile Biancăi Drăguşanu, cele mai multe dintre ele exagerate, aşa cum nu a mai „reuşit” niciodată până acum.
„M-am uitat în seara asta la „Serviţi, vă rog”. Şmecherie de emisiune. Poate ajung şi eu vreodată acolo. Să te ţii frăţie, spectacol. Acolo, în condiţii de stres şi de muncă în echipă se vede caracterul fiecăruia. Biencuţa, mânca-i-ar cine ştiu eu de la Braşov silicoanele, a dat cu mucişorii în fasole, draga de ea. Dansează, dar nu ştie să danseze, face modă, dar nu ştie care sunt culorile calde şi reci, (în mintea ei or fi culorile de vară şi de iarnă). E deşteaptă de nimereşte perfect gropile alea adânci de pe marginea drumului din Călan, dar are replică la toate. În concluzie, e o divă perfectissimă şi aidoma Monicăi Gabor, trebuie platită de noi toţi, pentru că există şi ne face onoarea să locuiască cu noi pe acelaşi pământ. Propun instituirea „impozitului obligatoriu Bianca Drăguşanu”, de 0,5% din salariul fiecărui cetăţean, impozit menit să satisfacă pecuniar toate pretenţiile diveissimei. Mulţumim, Bianca, pentru că exişti, şi scuze că suntem contemporani cu tine”, a scris Mircea N. Stoian.
Citeşte şi: Bianca Drăguşanu, criză de nervi la TV! A înjurat ca la uşa cortului: „Să-mi bag p**a, nu mai stau aici. Nu mai vreau, nu mai fac”
BIANCA se ia de VICA BLOCHINA! „Ţi se văd ŢÂŢELE! Eşti …” Vezi dialogul HALUCINANT!