Lorena le-a făcut cunoştinţă
Petrecerea, organizată cu ocazia Sărbătorilor de iarnă, a avut loc într-o vilă impozantă din Beverly Hills, în care locuiesc Lorena şi soţul ei. De altfel, soţul româncei e unul dintre cei mai bogaţi oameni din Statele Unite. De asemenea, se spune că Moni a devenit un fel de protejată a Lorenei, despre care se spune că i-ar fi făcut fostei doamne Columbeanu cunoştinţă cu Mr. Pink, la o petrecere care a avut loc la vila Anastasiei Soare, regina sprâncenelor, de la Hollywood.
↑ Moni (a doua din dreapta) şi iubitul ei asiatic, alături de Lorena şi soţul ei milionar, William
Imaginile de la party- ul Lorenei îi prezintă pe Moni şi pe Mr. Pink extrem de apropiaţi, relaxaţi şi zâmbitori, semn că relaţia lor e una foarte stabilă, nefiind exclusă căsătoria în viitorul apropiat.
Cu câteva luni în urmă, asiaticul se ferea să se afişeze cu românca
Cu trei luni în urmă, Mr. Pink evita să se afişeze cu Monica Gabor. Asiaticul a condus-o pe româncă la aeroport, la ultima plecare a acesteia spre România, însă, surpriză, la vederea fotoreporterilor noştri, s-a ascuns în maşină. Mai mult, Moni a ajuns în Bucureşti fără inelul de logodnă pe care asiaticul i-l dăruise anterior, lucru care a alimentat zvonurile conform cărora între cei doi ar fi intervenit o ruptură.
Apoi, plecarea spre America a fost amânată de mai multe ori, însă, în cele din urmă, Moni a revenit în braţele asiaticului.
Interesant e că fosta “scorpie de la Izvorani” nu a anunţat pe nimeni când a părăsit România, nu a ştiut nimeni de intenţiile ei, nici măcar fostul soţ. Recent, acesta i-a trimis un e-mail, în care o întreba dacă mai vine de Sărbători să-şi vadă fetiţă, însă nu a primit nici un răspuns.
Irinel are de plătit 27.000 de lei
Fostul soţ al Monicăi, omul de afaceri Irinel Columbeanu, trebuie să plătească daune în valoare de 24.000 de lei plus 3.000 de lei reprezentând cheltuieli de judecată unei firme din Caransebeş, cu camionul căreia s-a ciocnit acum cinci ani. Decizia a fost luată zilele trecute de magistraţii Tribunalului Caransebeş, la cinci ani de la acel accident.
În 13 octombrie 2006, Irinel a condus Bentley-ul său prea aproape de linia care delimitează sensurile şi a avariat serios o autoutilitară. El a refuzat să plătească reparaţiile. (Mircea Popovici)