Marţi după-amiază, Monica Gabor a fost prezentă la Tribunalul Bucureşti unde s-a judecat recursul privind custodia fiicei ei şi a milionarului Irinel Columbeanu, scrie site-ul stl.ro
În timp ce se afla în faţa judecătorilor Monicăi i s-a făcut rău şi a fost la un pas să leşine. Prezent în sală, fostul soţ s-a oferit să o ajute, moment în care băcăuanca şi.a revenit însă. Cu toate acestea ea i-a speriat pe cei prezenţi, care au vrut la un moment dat să cheme chiar salvarea. Însă au renunţat, după ce fosta soţie a milionarului i-a asigurat că se simte bine.
Incidentul de la tribunal i-a făcut totuşi pe jurnalişti să se întrebe dacă nu cumva Moni îi va face Irinei un frăţior sau o surioară cu iubitul chinez, surpanumit şi „Mr. Pink”.
Mai mult, potrivit site-ului BarfaZilei, mai multe surse au declarat că modelul a acuzat şi stări de vomă.
La rândul său, avocatul Monicăi, Ionuţ Dojană, a explicat manechinul nu s-a simţit rău, şi că emoţiile au adus-o, de fapt, în starea aceea.
„Doar a avut emoţii. Noi ne aşteptam că ne vom judeca astăzi, însă avocaţii domnului Columbeanu au folosit toate mijloacele pentru a amâna cauza. Ei doresc să amâne cât mai mult procesul, pentru a fi strămutat de la Tribunalul Bucureşti. Domnul Columbeanu consideră că nu va fi judecat corect la Tribunalul Bucureşti”, a declarat Dojană în cadrul emisiunii Acces direct.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_0320cd177a7512d93eccc74b56464446.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_40c4fb59fac549bece95be4a3d37f0eb.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_5b0f1179a8fd3fa8205be3f8f46927a2.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_8e09688e1c30ca8de421e14a19b26a33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_30650e5a7ff131bc18e3e9d6f76d5803.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_89e3a924fbe22cb361409f884c720a11.jpg)