Vedeta a povestit un episod petrecut într-o discotecă din Brașov în care a fost la un pas să se ia la bătaie cu Pepe. Se întâmpla într-o perioadă în care Oana se bucura de succes, în urma unui serial în care apăruse, și un bprbat din club a ținut să-I dedice o piesă de dragoste. În acel moment, povestește Oana, Pepe a făcut o criză de gelozie, a îmbrâncit-o și jignit-o și au fost la un pas să se ia la bătaie.
„M-a smucit, m-a luat de mână și mi-a spus să merg afară să vorbim. El băuse. Mi-a spus: „Ești o curvă nenorocită ordinară, nu accept să mă faci de râs și să arunci zâmbete tuturor golanilor, cu toți nenorociții”. A început să înjure, m-a îmbrâncit. Ne-a despărțit un prieten, s-a băgat între noi, că altfel ne luam la bătaie. Nu ne-am bătut, dar dacă mă lua la bătaie murea cu mine de gât. Am început să plâng, bineînțeles, mă simțeam și eu bine, mp simțeam admirată, și s-a întâmplat asta. Cred că era invidios pe succesul meu. În câte emisiuni îl vedeai tu pe Pepe? Am plecat plângând în acea seară singură, pentru că a început să mă jignească, am plecat singură spre București, iar el nu m-a oprit. S-a întâmplat să mă lase singură de nu știu câte ori, pe la munte, pe la mare. Dacă lua un pahar la bord, lui începea să I se pară lucruri și începea să facă urât. Mă lăsa singură, se întorcea la București”, povestește Oana Zăvoranu.
Bruneta mai spune că de câte ori se certau, Pepe pleca de acasă la hotel și uneori devenea agresiv cu cei din jur.
„El obișnuia în mod frecvent să plece de acasă, la hotel. Cum se supăra, cum nu-i concevena ceva, își lua trăistuța cu pantofi șu tricouri și pleca la hotel. În această relație el era domnișorica, el se supăra cel mai repede, imeidat se deranja, se supăar. La un moment dat I s-a părut că m-am uitat nu știu cum. S-a întâmplat să pună mese în cap la restaurante, pentru că I s-a părut lui nu știu ce”, a adăugat ea.