Potrivit cercetătorului Darla Zelenitsky, de la universitatea Calgary din Alebrta, Canada, primul a fost oul, nu găina. Păi, şi atunci, cine a făcut oul? Doar nu a apărut din neant.
Explicaţia e simplă şi logică. În urma descoperirilor arheologice s-a aflat că în Oceanul Planetar au existat animale care sunt strămoşii găinilor din zilele noastre. Apele s-au tot restras, iar acestea au început să îşi depună ouăle pe uscat, transformându-se în cursul evoluţiei lor, ajungând să fie găinile pe care le ştim acum.
Astfel, într-un anumit punct al evoluţiei, dintr-un ou depus de acele animale preistorice, care au fost la origini un fel de dinozauri, a apărut o găină.
Acum, însă, rămâne o altă întrebare: cine a fost mai întâi, oul sau dinozaurul?

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elevii îmbrăcați nepotrivit pentru mediul școlar pot fi dați afară de la ore. Ce se modifică din toamnă
Știrileprotv.ro
Elevii îmbrăcați nepotrivit pentru mediul școlar pot fi dați afară de la ore. Ce se modifică din toamnă
Drama regretatului Nae Lăzărescu: ”Fiul meu era pe masă mort, eu aveam spectacol...”. Actorul a murit singur, într-o sărăcie lucie
Viva.ro

Reacția Andreei Esca atunci când s-a trezit cu copiii în Grecia, la ziua ei: „Am plecat să o surprindem pe mama”
Libertateapentrufemei.ro
Reacția Andreei Esca atunci când s-a trezit cu copiii în Grecia, la ziua ei: „Am plecat să o surprindem pe mama”
Peștele bogat în vitamina D care îți menține oasele puternice și imunitatea la nivel ridicat. Îl găsești în orice pescărie, nu costă mult, iar nutriționiștii îl recomandă
FANATIK.RO

A murit handbalista Iryna Glibko, răpusă de o boală cruntă. Fusese cea mai bună străină și de două ori golgheter în Liga Florilor
GSP.RO

Comuna din România unde aproape 100 de locuitori au peste 80 de ani. Care este secretul longevității

Nu s-a terminat ca la TV! Cristina și Andrei s-au împăcat după Insula Iubirii, dar apoi s-a mai întâmplat ceva. Anunțul făcut în mijlocul nopții
Unica.ro

Detalii terifiante, după decesul handbalistei Iryna Glibko, campioană a României! "Ficatul era plin de ganglioni". Drama ultimilor ani | EXCLUSIV
Orangesport.ro

Alertă de ploi torențiale, grindină și vijelii în jumătate de țară. Pe litoral sunt așteptate fenomene extreme, în următoarele ore
Observatornews.ro
Alertă de ploi torențiale, grindină și vijelii în jumătate de țară. Pe litoral sunt așteptate fenomene extreme, în următoarele ore
Horoscop 29 august 2024. Leilor le vine inima la loc și pot respira ușurați, după o perioadă destul de confuză și de dificilă pentru ei
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI