Taximetriştii n-au vrut să-i ducă la spital

Taximetriştii care-şi fac veacul prin zona terasei familiei Huidu au demonstrat că pentru ei viaţa unui om nu face nici doi bani. Cu toate că l-au văzut pe Florin Huidu cu faţa spintecată şi plin de sânge, iar pe rudele lui implorând ajutor, nici unul dintre ei nu a vrut să-l ia în maşină. “Ne-au zis că le murdăreşte pernele scaunelor de sânge… Nu se gândeau că putea muri din cauza hemoragiei? Până la urmă, s-a milostivit de noi un alt şofer de taxi, care a apărut în zonă şi ne-a dus la spital, pentru că nu am mai aşteptat salvarea. Ar fi murit cu zile…” ne-a dezvăluit o persoană din anturajul familiei lui Huidu.

Atacatorul beat, fost jandarm, a fost reţinut pentru 29 de zile

Scandalagiul beat, care a fost la un pas să-i ucidă pe părinţii lui Şerban Huidu cu o halbă de bere, a fost sergent major la Jandarmeria Bucureşti. La data de 15.09.2011, subofiţerul Constantin Adrian Ştefan a fost trecut în rezervă deoarece nu a luat examenele specifice pentru rămânerea în post, teste susţinute în cadrul procesului de reorganizare a Jandarmeriei. În altă ordine de idei, agresorul, reţinut iniţial pentru 24 de ore, a primit şi mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. El este acuzat de vătămare corporală gravă şi ultraj contra bunelor moravuri, riscând ani grei de puşcărie.

Referendumul din Moldova trece la limită: dar anunță ceva profund defect
Recomandări
Referendumul din Moldova trece la limită: dar anunță ceva profund defect

Tatăl «cârcotaşului» a vrut ciorbă după operaţie

Florin Huidu (61 de ani) a fost internat la Spitalul Bagdasar-Arseni, unde medicii l-au operat, luni seara, în regim de urgenţă, încercând să-i reconstruiască faţa distrusă în urma atacului sălbatic al fostului jandarm. După o scurtă perioadă în care nu a comunicat decât cu medicii, din cauza stării în care se afla, bărbatul a cerut familiei, când şi-a mai revenit, să îi aducă o ciorbă. “Se va hrăni cu paiul mult timp de acum înainte, pentru că oricum nu poate să mestece şi e foarte deshidratat. A pierdut mult sânge. Acum şi-a mai revenit un pic şi ne-a cerut o ciorbă”, ne-au spus persoane din anturajul familiei. Interpelat de ziarul Libertatea, medicul chirurg Anda Mihai, de la Spitalul Bagdasar-Arseni din Bucureşti, ne-a dat informaţii despre starea de sănătate actuală a lui Florin Huidu: “A fost tăiat de mai mult ori cu un ciob. Nu e în stare gravă, dar va mai sta în spital câteva zile”. Tatăl lui Şerban Huidu va rămâne cu cicatrice urâte pe faţă, dacă nu va fi de acord cu un “proces de cosmetizare”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Minoră agresată sexual de un profesor, în București. Mama ei nu a denunțat fapta, iar fata a fost violată ulterior
Știrileprotv.ro
Minoră agresată sexual de un profesor, în București. Mama ei nu a denunțat fapta, iar fata a fost violată ulterior
Legătura neștiută dintre Mitică Dragomir și regretata Delia Budeanu. Nimeni nu a știut despre prietenia lor: "Copiii noștri au fost...”
Viva.ro
Legătura neștiută dintre Mitică Dragomir și regretata Delia Budeanu. Nimeni nu a știut despre prietenia lor: "Copiii noștri au fost...”
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Gara singuratică în care nu mai calcă aproape nimeni. A fost renovată recent, dar sub 300 de pasageri au luat trenul de aici, într-un an întreg
FANATIK.RO
Gara singuratică în care nu mai calcă aproape nimeni. A fost renovată recent, dar sub 300 de pasageri au luat trenul de aici, într-un an întreg
Marius Șumudică, gest suburban după al treilea gol al Rapidului » Derapajul antrenorului care a purtat o geacă de 1.800 de euro pe Giulești
GSP.RO
Marius Șumudică, gest suburban după al treilea gol al Rapidului » Derapajul antrenorului care a purtat o geacă de 1.800 de euro pe Giulești
Zodiile care pot da lovitura vieții până pe 28 octombrie. Astrele se aliniază la fix în favoarea lor
FANATIK.RO
Zodiile care pot da lovitura vieții până pe 28 octombrie. Astrele se aliniază la fix în favoarea lor
Cum s-a îmbrăcat Dana Budeanu la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cu ochelari fumurii, rochie neagră din dantelă și o blană de lux, stilista a atras toate privirile la biserică! FOTO
Unica.ro
Cum s-a îmbrăcat Dana Budeanu la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cu ochelari fumurii, rochie neagră din dantelă și o blană de lux, stilista a atras toate privirile la biserică! FOTO
„Pot face aceeași muncă precum un bărbat”: Prima femeie comandant de pe front din Ucraina vorbește despre război, suferință și speranță
Financiarul.ro
„Pot face aceeași muncă precum un bărbat”: Prima femeie comandant de pe front din Ucraina vorbește despre război, suferință și speranță
"Să nu nască, n-avem incubatoare!" Maria Rohnean, despre momentul în care a adus pe lume gemeni prematuri
Observatornews.ro
"Să nu nască, n-avem incubatoare!" Maria Rohnean, despre momentul în care a adus pe lume gemeni prematuri
Horoscop 23 octombrie 2024. Săgetătorii sunt în formă în multe feluri și starea de bine interioară nu poate fi tulburată așa de ușor
HOROSCOP
Horoscop 23 octombrie 2024. Săgetătorii sunt în formă în multe feluri și starea de bine interioară nu poate fi tulburată așa de ușor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI