„Săracele, să fie sănătoase. Îmi pare rău că ele nu se opresc. Nu au altceva de făcut, nu au o viață normală. Nu mă cobor la atacurile lor. Nu sunt un copil să fac copii cu oricine se nimerește. Dacă nu simțeam că ea e fata cu care vreau să fiu, nu s-ar fi întamplat asta. Eu îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu mi-a dat un copil cu Oana Zăvoranu, pentru că se pare că așa a fost mai bine. Ce s-ar fi întâmplat acum? Pe mine nu mă interesează de bărbații cu care ea a umblat. Nici ea nu-i mai știe”, a declarat Pepe în cadrul emisiunii „Un show păcătos” de la Antena1.
Pepe a susținut că atacutile Oanei sunt menite să-l afecteze pe el și pe Raluca. Replica a venit, însă, imediat. „I-am dat fiecăreia ce a meritat: de Oana am divorțat de ziua ei, cu Raluca mă căsătoresc de ziua ei.”
Oana Zăvoranu și Pepe au divorțat în iunie 2011, după 5 ani de căsnicie și 8 de relație. Cântărețul va păși a doua oară spre altar luna aceasta, când se va căsători cu Raluca Pastramă, tânăra care-i va dărui un copil.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Viva.ro
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
FANATIK.RO
Alimentul pe care să nu îl mănânci în noaptea de Revelion. Nu trebuie să stea nici măcar pe masă, conform tradiției
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Unica.ro
Gabriela Cristea s-a dus cu soacra la salon înainte de Revelion. Uite ce schimbări de look și-au făcut! / FOTO
Observatornews.ro
Profit uriaş pentru șoferii de Uber sau Bolt de Revelion. Tarifele se triplează după 3 noaptea
HOROSCOP
Horoscop 31 decembrie 2024. Vărsătorii au șansa de a face pace cu toate experiențele pe care le-au considerat nedrepte sau dramatice