„Idealul meu în viață este persoana mea, adică cea din oglindă.”
„La un moment dat apare o scrisoare care începuse să facă mare vâlvă prin oraş. Acea scrisoare avea ceva important, scrisă de Zoe către amantul ei. Dar pe parcursul operei mai apare o scrisoare care era în domeniul politicii. În acea perioadă erau alegerile şi acolo scria cine va câştiga alegerile.”
„Marin Sorescu foloseşte un limbaj sadic”
„Zoe este o femeie fiţoasă, care se crede cu mult deasupra societăţii”
„Numele lui Goe vine de la oaie”
„În momentul în care a fost să aleagă meseria pe care trebuia să o practice, el şi-a ales croitor, chiar dacă familia i-a spus că nu e bun la aşa ceva. Acum regretă că nu a luat exemplul vecinului, care s-a făcut zidar”
”Cele două motive literare sunt despărţirea şi greaţa”
”Genul epic este când apare necrologul”
”Zoe este surprinsă de Trahanache cu Tipatescu în bucatarie”
”Enumeratia ‘munca, talent,onoare’ semnifică o enumeraţie de cuvinte pentru că autorul enumara mai multe cuvinte unul după altul”
”Autorul vrea să scoată în reliefare că nu mor decât oameni, iar restul sunt zadarnici”
Un elev care nu prea învățase pentru examen a menționat în lucrare acest lucru, adăugând că speră ca Dumnezeu să le lumineze mințile profesorilor pentru ca aceștia să le dea notă de trecere. Mai mult, la finalul lucrării, elevul a scris rugăciunea ”Cuvine-se cu adevărat“.
Citește și alte perle de la BAC 2011

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bărbatul care a incendiat Palatul Parlamentului a fost prins într-un hotel din București. Se întorsese recent din Italia
Știrileprotv.ro
Bărbatul care a incendiat Palatul Parlamentului a fost prins într-un hotel din București. Se întorsese recent din Italia
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Libertateapentrufemei.ro
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Planta pe care e bine să o plantezi la final de septembrie. Vei avea flori colorate întreaga vară, dar și o grădină mai frumoasă
FANATIK.RO
Planta pe care e bine să o plantezi la final de septembrie. Vei avea flori colorate întreaga vară, dar și o grădină mai frumoasă
Leonard Doroftei a povestit prin ce a trecut în Canada: „Aveam zile în care nu puteam să mănânc. Plecau târâș!”
GSP.RO
Leonard Doroftei a povestit prin ce a trecut în Canada: „Aveam zile în care nu puteam să mănânc. Plecau târâș!”
Care este cel mai bun ulei pentru prăjit. Se găsește în orice magazin și nutriționistul Cristian Mărgărit îl recomandă: “Ține foarte bine”
FANATIK.RO
Care este cel mai bun ulei pentru prăjit. Se găsește în orice magazin și nutriționistul Cristian Mărgărit îl recomandă: “Ține foarte bine”
Raluca Bădulescu și-a făcut cont pe OnlyFans. Cum pozează vedeta pe site-ul pentru adulți. Imagini necenzurate / FOTO
Unica.ro
Raluca Bădulescu și-a făcut cont pe OnlyFans. Cum pozează vedeta pe site-ul pentru adulți. Imagini necenzurate / FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
O comună din România are propriul serviciu de alertare. Cum sunt avertizați oamenii în caz de inundații sau alte urgențe: "Te poate salva"
Observatornews.ro
O comună din România are propriul serviciu de alertare. Cum sunt avertizați oamenii în caz de inundații sau alte urgențe: "Te poate salva"
Horoscop 18 septembrie 2024. Racii este bine să nu se lase în voia emoțiilor mai intense decât de obicei, dar nici să nu exagereze cu rațiunea
HOROSCOP
Horoscop 18 septembrie 2024. Racii este bine să nu se lase în voia emoțiilor mai intense decât de obicei, dar nici să nu exagereze cu rațiunea

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI