Galeria cu pereţi de sticlă nu era păzită
Cel puţin 150 de tablouri de mare valoare erau expuse la Galeria Kunsthal din Rotterdam, la momentul jafului, în octombrie 2012. Deşi erau aliniate pe pereţii muzeului modernist, hoţii au luat numai anumite picturi, poliţia crezând că jefuitorii au primit comenzi privind ţintele lor.
Conform experţilor, fiind foarte cunoscute şi valoaroase, tablourile sunt foarte greu de vândut şi nici un colecţionar, oricât de bogat şi amator de frumos ar fi, nu le-ar fi putut cumpăra fără a-şi periclita libertatea. De aceea, varianta cea mai plauzibilă a rămas, conform poliţiei, aceea că hoţii au luat tablourile în ordinea valorii lor, pentru a cere o răscumpărare uriaşă, de câteva milioane de euro. Experţii muzeului au apreciat anul trecut valoarea pagubei la 300 de milioane de euro. Mai mult, deşi de necrezut, galeria cu pereţi de sticlă nu avea pază umană, bazându- se pe un banal sistem de supraveghere.
Implicaţi în mai multe scandaluri
Cei trei români, suspectaţi în jaful din Rotterdam, Olanda, nu sunt basma curată. În iulie 2011, aceştia au fost implicaţi într-un scandal de proporţii în centrul oraşului Măcin, Tulcea. Atunci, spărgătorii s-au luat la omor cu câţiva rivali, iar totul s-a oprit abia după ce poliţiştii au intervenit cu focuri de armă. În timpul altercaţiei, un agent de la Ordine Publică a fost lovit cu un obiect în cap şi a avut nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale. Nu e însă singurul scandal provocat de Bitu, Dogaru şi Darie. Cunoscuţi în toată zona Măcinului, indivizii îşi fac dreptate cu pumnul. Astfel, au ajuns să fie cercetaţi în mai multe dosare instrumentate de poliţiştii tulceni.
Mai mult, surse judiciare spun că aceştia au comis infracţiuni şi în afara ţării, de acolo de unde s-au întors cu sume mari de bani, pe care le sparg în cluburile de fiţe. Locurile pe care le-au vizitat şi bolizii de zeci de mii de euro pe care-i conduc au fost postate, cu fală, pe o reţea de socializare.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!