A declanşat un scandal uriaş

Printre clienţii ei, ministrul sportului din Guvernul Margaret Tatcher, Colin Moynihan, mai mulţi membri ai parlamentului, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei SUA, câţiva conducători de gazete. La 30 iunie 1989, revista săptămânală India Today relata pe larg despre aventurile Pamellei şi menoeiona şi numele Prinţului Paul de România pe lista celor care o cunoscuseră pe prostituată de lux. “Pentru Miss India, lumea a fost uşor de cucerit. La 27 de ani, s-a aflat în centrul unui imens scandal la Londra, care a făcut- o celebră în toată lumea. Numele ei a fost legat de cel al unor persoane importante: emirul Qatarului, Bill Wyman (basistul de la Rolling Stones), Prinţul Paul de România, directorii de la Sunday Times şi de la The Observer, un ministru conservator. Până la urmă, guvernul nu a căzut. Totul a rămas la stadiul unui scandal despre sex şi bani”.

Ce spune Prinţul:

“Niciodată nu s-a scris că am avut vreo legătură cu doamna Pamella Bordes. În ziarul Daily Mail s-a publicat doar că m-a cunoscut. Am şi păstrat acea ediţie. Un prieten bun de-al meu, Baronul Mark Burcă, deţinea atunci revista Boardroom şi organiza recepţii fastuoase, la care invita toată lumea bună a Londrei. La unul din aceste evenimente, la care am fost prezent alături de tatăl meu, ni s-a făcut cunoştinţă cu doamna Bordes, care era atunci foarte apreciată pentru frumuseţea ei şi pentru cariera de model. Câteva luni mai târziu, când ea a fost implicată într-un scandal mediatic, am citit în Daily Mail o listă cu persoane care au apelat la serviciile ei şi una cu simple cunoştinţe ale acestei doamne. Eu, împreună cu tatăl meu, am fost pe lista de cunoştinţe (“aquaintances”, în engleză). Cealaltă listă, cea cu clienţi şi iubiţi, era separată”, ne-a explicat ASR Prinţul Paul de România.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

A făcut tranzacţii cu artă indiană

În momentul în care India Today l-a menţionat pe Prinţul Paul printre cei care o cunoşteau pe Pamella, acesta avea 39 de ani şi era burlac. Mai târziu, în 1993, a cunoscut-o pe Lia Triff, cu care s-a căsătorit în 1995. Prinţul Paul s-a născut la Paris în 1948, ca fiu al lui Carol Mircea şi al Helenei Henriette Nagavitzine, fiind nepot, pe linie paternă, al Regelui Carol al II-lea. Din 1962, când avea 14 ani, Paul a plecat în Marea Bri- tanie, unde a studiat la Oxford, cu un profesor particular. Între 1965 şi 1968 a urmat cursurile şcolii Gordounston, din Scoţia, şi pe cele ale Colegiului Millfield, din Anglia. Implicat în tranzacţii cu obiecte de artă, Prinţul Paul a înfiinţat la Londra două companii specializate în importul de articole decorative din India. Pe 14 februarie 2012, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din Bucureşti i-au dat câştig de cauză în procesul prin care tatăl său a fost recunoscut drept primul fiu legitim şi moştenitor al Regelui Carol al II-lea.

Prieten apropiat cu protectorul tinere

Marc Burcă, românul care a introdus- o pe Pamella în lumea bună, este un prieten apropiat al Prinoeului Paul. În revista Florida Mason, într-un articol din noiembrie 2002 dedicat lui Paul, cu prilejul primirii sale în rândul masonilor, se scrie: “În ultimele zile ale Revoluoeiei, Prinoeul Paul a venit pentru prima oară în România cu un zbor organizat de Marc Burcă, un urmaş de-al lui Nicolae Titulescu… Prinoeul Paul a fost invitat în avion şi a devenit astfel primul membru al familei regale care a revenit în România”. O altă dovadă că Burcă şi Paul se cunosc de mult timp este un articol din Daily Mail, din 15 noiembrie 1996, în care Cindy Jackson, o cosmeticiană americană, povesteşte cum l-a cunoscut pe Burcă. “Era în 1977, de-abia venisem la Londra… Eram la o petrecere, când Prinţul Paul de România, o cunoştinţă de-a mea, m-a prezentat lui Marc Burcă”.

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Un weekend complet, 6.500 $

Interesul pentru povestea Pamellei a fost atât de mare încât Daily Mail i-a plătit acesteia, în 1989, pentru a avea exclusivitate, uriaşa sumă de 250.000 de lire sterline.
Pentru aceşti bani, Pamella a mărturisit aproape to-tul, inclusiv tariful pe care-l percepea clienţilor săi. Pentru un weekend cu frumoasa indiancă, doritorii trebuiau să achite 6.500 de dolari, iar cei care erau mai grăbiţi plăteau 2.500 de dolari pe noapte. Pamella a mai declarat că bărbaţii erau atraşi de exotismul său. Povestea a ajuns repede şi în ţara sa natală, acolo unde ziarele şi-au dublat tirajul în perioada în care au scris despre aventurile fostei Miss India. Pamella s-a întors în India, iar ziarele britanice au mai fost pe urmele sale câţiva ani. Fosta escortă de lux a revenit la numele ei de fată, Singh, şi a urmat cursuri de fotografie la Paris şi la New York. Curând, fotoreportajele sale au fost publicate în Washington Post, Paris Match sau Newsweek. Astăzi, Pamella are 50 de ani şi trăieşte în oraşul indian Goa.

Femeile fatale, preferatele regilor

De-a lungul timpului, mai multe femei frumoase, puternice şi interesante, dar nu de viţă nobilă, au intrat pe orbita Casei Regale române, influenţând chiar bunul mers al instituţiei în sine. Cel mai cunoscut caz este cel al Elenei Lupescu (1896-1977), mai întâi amantă şi apoi soţie a Regelui Carol al II-lea, personaj care a reuşit să anime într-un mod cât se poate de periculos monarhia interbelică. Un caz mult mai puţin ştiut, dar dezvăluit de Libertatea pe 5 ianuarie anul curent, este cel al actriţei italiene Mariella Lotti (1921-2006), care a trăit o idilă fierbinte cu Regele Mihai, între 1939 şi 1945. Şi ea genul femeii fatale, Mariella nu a suportat prea bine despărţirea de Mihai, declarând imediat după ruptură că vrea să se retragă la mănăstire, pentru a-şi ascunde durerea de ochii lumii.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Autoritatea Electorală Permanentă a făcut sesizare la Poliţie şi Parchet în cazul lui Călin Georgescu şi al altor candidaţi
Știrileprotv.ro
Autoritatea Electorală Permanentă a făcut sesizare la Poliţie şi Parchet în cazul lui Călin Georgescu şi al altor candidaţi
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Observatornews.ro
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI