Şpagă de milioane
Motivul pentru care cei patru nu şi-au lămurit situaţia nici până la închiderea ediţiei poate fi regăsit într-una dintre declaraţiile de martor pe care oamenii legii îşi bazează acest megadosar.
Conform martorului Nicolae Florică, fost şef al Fujitsu Siemens, în perioada derulării contractelor de dotare cu calculatoare şi softuri a şcolilor şi a Poliţiei de Frontieră, la Dorin Cocoş şi Gheorghe Ştefan ar fi “opt-nouă” milioane de euro.
Alţi beneficiari de stimulente şi comisioane ce curgeau din respectivele contracte, identificaţi de Florică, ar fi şi omul de afaceri Nicolae Dumitrun şi fostul ministru al comunicaţiilor, Gabriel Sandu.
Verde pentru arestare
Viorel Hrebenciuc (foto), acuzat de procurorii DNA că ar fi cerut mită în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri din nordul României, nu mai are, începând de ieri, imunitate parlamentară.
Colegii săi deputaţi au luat act de demisia lui, iar în aceste condiţii, procurorii anticorupţie pot cere oricând arestarea fostului vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.
Locul său a fost luat de Marian Neacşu, cercetat într-un dosar în care e acuzat de conflict de interese.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro