Şi-a văzut moartea cu ochii

Deşi are experienţă în zborurile medicale, cum a fost acela de ieri, care presupunea transportul de organe de la Bucureşti la Oradea, medicul spune că „numai dacă n-ai instinct de conservare nu ţi-e frică”, mai ales că ştia că avionul cu care urma să zboare era unul vechi. „Mai zburasem cu acest aparat”, a adăugat el.
În ceea ce priveşte momentul în care avionul a început să se abată de la direcţia de zbor, Radu Zamfir spune:
„Când am văzut copacii de aproape, am simţit că ne prăbuşim”. Acesta a adăugat că, pentru că a fost cel mai puţin rănit dintre pasageri, a încercat să îi ajute pe fiecare dintre ei. „I-am extras din avion şi le-am asigurat un ajutor cu mijloacele pe care le-am avut. Am pus pături şi ce am mai avut la îndemână”.
„Am reuşit să trimit coordonatele, dar nu mai ştiu ce şi cum. Am sunat la 112 şi am vorbit cu cei care au răspuns. Am fost sunat şi de alţii implicaţi în operaţiunea de salvare. Am încercat să trimit coordonatele aşa cum mi-au fost solicitate.”, a mai explicat medicul chirurg.
Acesta a adăugat că erau aşezaţi în avion de către pilot „în funcţie de centraj, să fie un echilibru între partea din  faţă şi partea din spate”.

Matt Pottinger, consilier pentru securitate națională în primul mandat Trump: „Colapsul Ucrainei ar fi mai costisitor pentru SUA decât cheltuielile modeste din prezent pentru a o sprijini împotriva Rusiei”
Recomandări

Studenta „părea inconştientă”

Studenta Aurelia Ion, în vârstă de 23 de ani, care îi însoţea pe medici în misiunea medicală, nu era nici ea la primul zbor de acest fel, spune medicul Radu Zamfir.
„Încurajăm tinerii care vor o carieră în acest domeniu şi care au interes”, a justificat medicul prezenţa în avion a tinerei studente în anul V la Medicină Militară.
Aceasta însă nu a supravieţuit, iar potrivit primelor date oficiale date publicităţii de către legişti, în urma autopsiei, fata, descrisă de către decanul facultăţii drept „eminentă”, a suferit un şoc hipotermic şi a tulburări de respiraţie generate de traumatism.
„Când am găsit-o, studenta nu părea conştientă. Lucrurile s-au desfăşurat într-un fel în care mi-e greu să descriu cu o cursivitate normală.”, a mai mărturisit.

6 ore, cât o jumătate de oră

Medicul Radu Zamfir a mai povestit că, după prăbuşire, a luat legătura şi cu familia şi prin minte i-au trecut „cele mai negre gânduri”.
„Mi s-a spus că au trecut 6 ore (între momentul în care a fost dat anunţul iniţial la 112 şi acela în care au fost descoperiţi de echipele de salvare – n.r.), dar mie mi s-a părut că a trecut o jumătate de oră cu totul. Ne-am păstrat cumpătul. Când am ajuns în salvare, am crezut că l-am apucat pe Dumnezeu de picioare”, a încheiat medicul Radu Zamfir.

Dosarele din 2024 închise prin prescripție. Inculpații VIP exonerați de răspunderea penală, ajutați de la cel mai înalt nivel din justiție
Recomandări
Dosarele din 2024 închise prin prescripție. Inculpații VIP exonerați de răspunderea penală, ajutați de la cel mai înalt nivel din justiție

avion-1.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Uluitor ce se întâmplă la doar o săptămână de la nunta lui Jador cu Oana Ciocan: ”Acum te iubește, după se supără pe tine. Eu am fost lângă el și...”. Anunțul care a luat pe toată lumea prin surprindere
Viva.ro

ULTIMA ORĂ! Demisie cu scandal în televiziune! Vedeta noastră le-a spus șefilor ADIO după 10 ani de emisiuni celebre
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Demisie cu scandal în televiziune! Vedeta noastră le-a spus șefilor ADIO după 10 ani de emisiuni celebre
Idilă secretă la Antena 1. S-a aflat că formează un cuplu cu unul dintre regizorii de platou ai emisiunii prezentate de Simona Gherghe
FANATIK.RO
Idilă secretă la Antena 1. S-a aflat că formează un cuplu cu unul dintre regizorii de platou ai emisiunii prezentate de Simona Gherghe
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Elle.ro
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Momentul în care un avion de mici dimensiuni se prăbușește peste o clădire, în California. Doi morți și mai mulți rănți
Observatornews.ro
Momentul în care un avion de mici dimensiuni se prăbușește peste o clădire, în California. Doi morți și mai mulți rănți
Horoscop 3 ianuarie 2025. Capricornii se bucură de sprijin solid din partea celor din anturajul apropiat, de sfaturile și sugestiile lor
HOROSCOP
Horoscop 3 ianuarie 2025. Capricornii se bucură de sprijin solid din partea celor din anturajul apropiat, de sfaturile și sugestiile lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI