PRIMUL DOCUMENT
Pe 6 august, preşedintele CCR a trimis premierului un document în care explică faptul că „prin Adresa nr. 5305 din 3 august 2012, Plenul Curtii Consitutionale a solicitat Guvernului listele electorale permanente, actualizate conform art.17 alin.(2) din Legea nr.3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului, liste in baza carora s-a desfasurat referendumul din 29 iulie 2012 pentru demiterea Presedintelui Romaniei, domnul Traian Basescu”. Potrivit sursei citate, listele permanente la care se face referire în adresa lui Augustin Zegrean cuprind numai românii cu domiciliul în ţară, deci Zegrean nu a încălcat decizia anterioarăa Curţii. Documentul semnat de Zegreanare numărul de înredistrare 5306/ 06.08.2012.
AL DOILEA DOCUMENT
După ce preşedintele Curţii Constituţionale a semnat acest document, în numele său este emisă erata care schimbă şi care are numarul de înregistrare imediat următor, 5307/06.08/2012. Judecătorul de serviciu Ştefan Minea semnează în locul preşedintelui CC şi trimite secretarului general al Guvernului erata în care sunt adăugaţi la cvorumul cerut la referendum şi românii din străinătate.
Vezi AICI cele două documente.
Curtea Constituţională e reuneşte azi, la ora 10, într-o şedinţă extraordinară, la solicitarea judecătorilor Ion Predescu şi Tudorel Toader, pentru a clarifica situaţia creată de faimoasa erată.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro