Piesa a fost compusă în studiourile Hahaha Production, avându-l ca şi producător principal pe Alex Velea. „Ruby este unul dintre proiectele mele de suflet, mai ales că de mai bine de 5 ani de zile ne leagă şi o prietenie foarte strânsă. Am maximă încredere că piesa şi bineînţeles clipul vor fi pe placul tuturor, pentru că s-a muncit din greu şi cu seriozitate şi mai ales cu inima. ‘Stinge Lumina’ are clar aromă de Hit!”, a declarat Alex Velea.
La “Stinge Lumina” s-a lucrat mai bine de câteva luni, la aceasta piesă aducându-şi aportul pe lângă Alex Velea, atât Smiley, DJ CB, Serban Cazan şi Crocodealer.
Fiind un produs premium, Ruby împreună cu casele de discuri Cat Music şi Hahaha Production au ales ca premiera single-ului, “Stinge Lumina” să se facă în acelaşi timp cu videoclipul. De regia materialului video s-a ocupat cel mai prolific regizor român, Radu Aldea, iar filmările au durat undeva în jurul a 16 ore şi s-au desfăşurat într-un studio aflat la marginea Bucureştiului.
“A fost o adevărată desfăşurare de forţe pe platourile de filmare. S-au construit mai multe set-uri personalizate la care au lucrat peste 40 de oameni. Gândiţi-vă că s-a construit de la zero o piscină care a avut rolul să simuleze un ocean. Sunt foarte mulţumită de rezultat şi cu toată modestia vă spun că este cel mai bun clip de imagine făcut în ultima perioadă în România”, a povestit Ruby.
Ruby este singurul artist român care a debutat printr-un concert internaţional în Germania, în faţa unui public de peste 5.000 de oameni. A susţinut zeci de concerte internaţionale în ţări precum Germania, Rusia, Turcia, Cipru, Albania şi a apărut pe coperta celei mai importante reviste din lume dedicată bărbaţilor. Single-ul precedent “Miracle Of Love” a fost prezent pe toate radiourile din România, dar şi peste hotare, piesa licenţiindu-se în ţări precum Japonia, Statele Unite ale Americii, Italia, Israel, Polonia etc.