Potrivit CBS Miami, acesta s-ar fi aflat în momentul comiterii infracţiunii sub influenţa unui nou drog extrem de periculos, „sarea de baie” sau „noul LSD”.
Canibalul a fost căsătorit pentru doi ani, în perioada 2005- 2007, însă soţia sa a intentat divorţ.
Deocamdată, nu se cunosc detalii cu privire la motivul pentru care atât agresorul, cât şi victima erau complet goale, şi s-a ajuns propriu-zis la canibalism.
Medicul Paul Adams, de la Jackson Memorial, spitalul în care a fost internată victima, spune că acest drog creşte temperatura consumatorilor şi îi face foarte agresivi, dându-le o putere extraordinară.
Știrileprotv.ro
Descoperirea făcută de un bărbat din Satu Mare după ce bancomatul i-a refuzat banii pe care încerca să îi depună
Viva.ro
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Libertateapentrufemei.ro
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
FANATIK.RO
Cele șase zodii care au parte de transformări uriașe pe toate planurile. Sunt modificări vizibile în carieră
GSP.RO
Leonard Doroftei a povestit prin ce a trecut în Canada: „Aveam zile în care nu puteam să mănânc. Plecau târâș!”
FANATIK.RO
Pericolul din murături semnalat de Mihaela Bilic: „E important de precizat”
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Observatornews.ro
O nouă viitură se îndreaptă spre România. Alertă după ce Dunărea a ieşit din matcă în mai multe ţări
HOROSCOP
Horoscop 19 septembrie 2024. Scorpionii au ocazia să treacă la nivelul următor al existenței lor în mai multe domenii importante