Dosarul lui Huidu a fost finalizat la începutul lunii mai de procurorii braşoveni, după care a fost trimis de aceştia în instanţă, lăsând la mâna judecătorilor soarta realizatorului TV. Astfel, magistraţii au decis ca fostul cârcotaş să fie trimis în judecată pentru ucidere din culpă.
Potrivit expertizei medico-legale cerută de procurori în dosarul „Şerban Huidu, accident cu trei morţi”, acesta era apt să conducă în momentul tragediei. El rula cu 87 de kilometri la oră, în condiţiile în care limita de viteză era de 50 de kilometri la oră, şi a intrat total pe contrasens. Şerban Huidu a fost examinat psihiatric de o comisie care a studiat apoi documentele medicale venite din Austria de la doctorii care l-au tratat in urma accidentului de la schi, din decembrie 2010.
Şerban Huidu este acuzat de uciderea din culpă a trei persoane după ce, pe 16 octombrie 2011, în timp ce mergea pe DN1 spre Braşov, la ieşirea din localitatea Timişul de Sus – într-o zonă în care sunt curbe şi viteza legală este de 50 de kilometri la oră – a intrat cu maşina pe contrasens şi a izbit o Dacia Logan în care se aflau cele trei victime.
Riscă până la opt ani de închisoare
“Coroborând probele administrate în cauză, concluzionăm că vina exclusivă în producerea accidentului rutier aparţine învinuitului Huidu Şerban Sebastian, care nu a luat toate măsurile necesare pentru o deplasare în siguranţă pe drumurile publice”, se arată în rechizitoriu.
Realizatorul TV a fost trimis în judecată pentru uciderea din culpă a celor trei braşoveni din maşina pe care a izbit-o şi riscă până la opt ani de închisoare. Cum soţia şi bona copiilor lui Huidu nu au depus plângere pentru vătămare din culpă, fostul “cârcotaş” nu va fi anchetat şi pentru aceste fapte.