Shakira de România, pe numele ei Alexandra Burde, se pare că i-a furat inima unui miliardar spaniol, potrivit informațiilor obținute în exclusivitate de site-ul stl.ro.
În timpul unui concert susținut în Spania, Alexandra a fost cerută de nevastă de către Marc Perez, fiul unuia dintre cei mai înstăriți oameni din Valencia. Iar martori la eveniment au fost cei peste 1.200 de spectatori care participau la eveniment.
„La un moment dat s-a auzit: ‘E aici un tip care vrea să spună ceva!’. Pe scenă a urcat el și a cerut-o în căsătorie. Deși s-a arătat încântată de frumoasa surpriză, Alexandra i-a dat un răspuns negativ”, povestește un participant la concert, în exclusivitate pentru stl.ro.
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Viva.ro
Când credeam că s-a aflat aproape tot despre Călin Georgescu, ce a ieșit abia acum la iveală i-a surprins chiar și pe mulți dintre susținătorii lui. Uluitor despre ce este vorba, de fapt: ”Multe din...”
Libertateapentrufemei.ro
Cine sunt și cu ce se ocupă copiii lui Mircea Diaconu. Fiica îi seamănă leit. Din păcate, actorul s-a stins cu un mare regret legat de Victor, fiul lui
FANATIK.RO
Se construiește un nou drum de mare viteză în România: 120 km de șosea între două mari orașe și conexiune cu o țară vecină
Elle.ro
Vești excelente pentru artista noastră! După 3 ani de procese, a reușit să finalizeze divorțul. Primele declarații: „S-a terminat”
Unica.ro
'Nevastă plictisită, geloasă și cicălitoare'. Monica Bîrlădeanu, declarații surprizătoare la 3 luni de la căsătoria cu Valeriu Gheorghiță
Observatornews.ro
Afacere uriaşă în energie: 3,4 de clienţi români trec la MVM, compania controlată de Guvernul Viktor Orban
HOROSCOP
Horoscop 17 decembrie 2024. Gemenii s-ar putea să observe că apar anumite tensiuni și să nu și le poată explica în niciun fel