„Azi mă voi ierta…cred că numai aşa voi putea merge mai departe. Mă voi putea ierta pentru că am obosit să mă condamn atât de mult şi aspru pentru tot ceea ce am făcut şi pentru ce nu am făcut. Am fost cel mai dur judecător al meu şi am ajuns să fiu propriul meu călău. Ajunge!!!
M-am condamnat destul pentru greşeli, pentru vorbe spuse la nervi, pentru că am rănit oameni care nu au meritat. M-am condamnat pentru eşecuri, pentru alegeri, pentru vise pe care nu le-am împlinit, pentru superficialitate, pentru că n-am ştiut să iert la momentul potrivit, pentru că m-am găsit în faţa unor uşi închise definitiv, pentru promisiunile pe care nu le-am respectat. Voi face pace cu mine!!!”, a scris Silvia Dumitrescu, pe Facebook.
Mai departe, mesajul ei pare să aibă o legătură cu recentul caz Alexandra Stan:
„Voi ierta la rându-mi…dar a ierta nu te obligă să rămâi alături de un om care nu te merită!”, spune cântăreaţa.
Aceasta citează în continuare una dintre celebrele poveţe ale părintelui duhovnic Iustin Pârvu, care a încetat din viaţă lun aceasta. „Este Har să iubeşti fără să fii iubit...să slujeşti fără să fii preţuit…să dăruieşti fără să ţi se mulţumească…să te jertfesti fără să ţi se recunoască…să ierţi fără să fii iertat…să vorbeşti de dragul adevărului…totul să-ţi aparţină, dar tu să te lipseşti bucuros de toate…Luptă-te suflete ca să primeşti acest har!”
CINE ESTE SILVIA DUMITRESCU
Silvia Dumitrescu s-a născut pe 3 octombrie 1959, în București. Este o interpretă de muzică pop din România. A urmat cursurile Școlii Populare de Artă din București, la clasa regretatei Mihaela Runceanu, și s-a lansat la Festivalul Național de muzică ușoară Mamaia ’85 unde a obținut Premiul I la secțiunea „Interpretare”.
S-a impus in muzica românească cu piesele scrise de Adrian Enescu, Doru Căplescu, Marius Țeicu, Florin Ochescu, Virgil Popescu, Dani Constantin, Cătălin Târcolea, George Grigoriu, Dumitru Lupu, Gheorghe E. Marian, s.a. Piese precum „Nu-mi pare rău” (1985, Marius Țeicu), „Cred în tine” (1989, Adrian Enescu), „Noi am ales” (1988, Adrian Enescu), „Miracol infinit”(1989, Doru Căplescu) , „Dansul” (1989, Doru Căplescu), „Lumea mea” (1995, Florin Ochescu) sunt doar câteva dintre succesele care au făcut-o un nume de referință în muzica pop românească.
În 1995 a obținut la Festivalul Internațional Cerbul de aur, Premiul I la Secțiunea „Videoclip” și Premiul III la Secțiunea „Discografie”. Începând cu anul 2004, în urma absolvirii unui an de studiu la secțiunea „Jazz” din cadrul Conservatorului Ciprian Porumbescu din București, la clasa profesorului Mircea Tiberian, Silvia Dumitrescu se dedică acestui gen muzical.
Împreună cu soțul său, muzicianul Florin Ochescu, a abordat și genul blues, alăturându-se trupei acestuia, cu care susține în mod frecvent concerte.