„Chiar înainte de Crăciun, Bruce Dickinson, solistul trupei Iron Maiden, a făcut un control de rutină la medicul său de familie. În urma acelui control, a fost nevoit să facă o serie de analize şi biopsii care au relevat o mică tumoare canceroasă, poziţionată în partea din spate a limbii. Tratamentul de şapte săptămâni, ce a constat în şedinţe de chimioterapie şi radioterapie, s-a încheiat ieri. Întrucât tumoarea a fost descoperită într-un stadiu incipient, pronosticul medical este din fericire unul extrem de bun. Medicii lui Bruce se aşteaptă ca el să beneficieze de o recuperare completă, iar semnalul vindecării complete ar putea să îi fie dat în luna mai. Va fi nevoie de alte câteva luni înainte ca Bruce să revină complet la forma lui fizică din trecut. Între timp, vă rugăm să aveţi răbdare, să fiţi înţelegători şi să respectaţi viaţa privată a lui Bruce şi a familiei sale până când vă vom furniza informaţii actualizate, la sfârşitul lunii mai. Bruce se simte foarte bine, ţinând cont de circumstanţe, şi întreaga trupă are o atitudine pozitivă”, precizează mesajul publicat pe contul de Facebook al trupei Iron Maiden.
Iron Maiden a lansat de-a lungul carierei 15 albume de studio, vândute în aproximativ 90 de milioane de exemplare.
Foto: EPA